De la Sarmizegetusa antica la Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Târgoviște, Baia, Siret, Radauți, Vaslui, Piatra Neamț, Roman, Hârlau, Suceava, Iași, Cernauți, Chișinau, Timișoara, Cluj, Alba Iulia sau Bucureștiul modern, istoria capitalelor ținuturilor românești istorice este bântuita, în fapt, de o succesiune de tragedii și situații imposibile…

În ciuda unor tentative din secolul XVI (între care cea a lui Mihai Viteazul, care a realizat, pentru scurt timp, o „uniune personala”… nu a fost deloc singura!), între perioada daco-geta a regilor antici Burebista și Decebal și Marea Unire din 1918, românii și stramoșii acestora au fost teribil de divizați vreme de aproape doua milenii. Prinși la mijloc între interesele diferitelor imperii, dar și lasându-se, uneori, prada unor interese marunte, ei au trait între hotarele mai multor formațiuni statale (cnezate, voievodate, ducate, principate etc.), toate aceste „Țari“ având evoluții contradictorii și, adesea, ajungând sa se lupte între ele fratricid pentru supremația regionala. În acest context mai mereu însângerat, au existat o sumedenie de „capitale” mai mici sau mai mari, de „reședințe domnești“ sau religioase gata sa se devoreze între ele…