La 80 de ani și 240 de zile, în infernul de la Istanbul, Mircea Lucescu era cel mai vârstnic antrenor din lume al unei echipe naționale. Peste trei zile, în cantonamentul de la Mogoșoaia, colapsul începea pe gazon. După alte nouă zile, pe 7 aprilie 2026, devenea o legendă.

O legendă unică, legenda care desfide cronologia și toate prejudecățile legate de vârstă. Un fotbalist imens și – la concurență cu Sir Alex Ferguson sau Pep Guardiola – un antrenor fabulos. Omul care a făcut schimb de tricouri cu Pelé la Guadalajara, iar cu Ronaldo a făcut schimb de portocale roșii din Sicilia contra sticle de bere braziliană. „Un Nikola Tesla al balonului rotund” (cum a titrat Gazzetta dello Sport), inventator al „Bresciei Romena” și creator al epopeei incredibile de sub furnalele hunedorene ale Corvinului. Vorbea șase limbi străine – engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa – dar, mai ales, stăpânea la perfecție limbajul universal al fotbalului.

Meșterul Manole de la Internazionale Milano, unde a ajuns cu mai bine de un sfert de secol înaintea lui Cristi Chivu, a antrenat o pleiadă de jucători geniali, dar a știut și cum să se raporteze la tricoul pe care i l-a aruncat în față Taribo West. Dublu sultan la Stambul, unde nu degeaba ziariștii îi pupau mâinile, iar presa îi dedica osanale după ce s-a încoronat succesiv la Galatasaray și la Beșiktaș, apoi a reclădit o selecționată osmanlâie aflată în derivă (dar care după un deceniu avea să îi administreze o implacabilă înfrângere). O statuie – în viață și în bronz – la Donețk exilată în România, via (Dinamo) Kiev. Un turneu final al Campionatului European cu doar opt echipe, după eliminarea campioanei mondiale, Italia, dar și umilința de a fi zburat de la Națională după ce a bătut cu 4-0 Austria. O revenire pe aceeași banca tehnică după aproape patru decenii, când, simbolic, a mutat banderola de căpitan de pe brațul lui Gică Hagi pe cel al lui Ianis Hagi.

Un „câine roșu” fără egal, care a scris istorie la Dinamo, dar care a știut cum să ia titlul și cu Rapidul lui George Copos și nu a ezitat să intre în vestiarul Stelei fecesebiste a lui George Becali pentru a încuraja „oițele” fâșnețe într-o campanie europeană.

O poveste începută toamna când se schimbau paiele din saltele în Apărătorii Patriei – „La Banditu”, ultimul discurs motivant de la Mogoșoaia și tragicul epilog fără ECMO de la Spitalul Universitar.

Și o finala de Cupă a Greciei la care nu a mai ajuns să vadă ce face PAOK-ul lui Răzvan Lucescu („Adan Achetu”), dar pe care, cu siguranță, o va fi urmărit pe un ecran gigantic montat pe Câmpiile Elizee.