Flamura verde slaveste Semiluna. Istoria Imperiului Otoman

Imperiul Otoman a fost o supraputere care si-a manifestat dominatia in zona mediteraneeana si care a existat din 1299 pana in 1922. Initial, a fost un mic beylik, adica un stat islamic sunnit fondat de turcii oghuzi in nord-vestul Anatoliei. Odata cu cucerirea Peninsulei Balcanice - intre 1362 si 1389 - si, apoi, a Constantinopolului - in 1453 -, Sultanatul Otoman s-a transformat intr-un megaimperiu, cu capitala la Istanbul, noul nume al fostului centru de unde iradia puterea Imperiului Bizantin.

 

Intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea, Imperiul Otoman a ajuns la apogeu, devenind un imperiu multinational, multilingvistic si multicultural, stapanind nu doar Anatolia originara, ci si Orientul Mijlociu, parti din Africa de Nord, Balcanii si Caucazul, adica o suprafata de peste 5 milioane de kilometri patrati. A fost una dintre cele mai puternice entitati politice si statale ale lumii, tarile europene simtindu-se amenintate neincetat de inaintarea continua a acestuia prin Balcani si  Ungaria (transformata in Pasalacul de la Buda, 1541-1686), spre sudul Uniunii Polono-Lituaniene.  A existat si interes pentru alte spatii, concretizat prin expeditia spre Aceh din Indonezia, in 1565, si achizitionarea temporara a Insulelor Lanzarote din Oceanul Atlantic, in 1585. Inaintarea Flamurii verzi s-a oprit insa la portile Vienei in 1529, apoi in 1683.

 

La inceputul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman cuprindea 32 de provincii si numeroase state vasale si tributare. El a intruchipat, cat timp a existat, Califatul, adica statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mahomed. Disparitia Imperiului Otoman a fost o consecinta a victoriei Antantei in 1918-1919, cand fortele Aliatilor, in randurile carora se aflau si arabii, au infrant in cele din urma "Marele bolnav al Europei" in... Orientul Mijlociu. La sfarsitul Primului Razboi Mondial, mare parte a imperiului a fost impartita intre invingatori.