Axul motor al modernizării societăţii româneşti a fost recăpătarea sentimentului demnităţii. Modernizarea însemna, pentru Alecu Russo şi alţi patrioţi din generaţia sa, îndreptarea din şale, încetarea „coloveranţiilor”, a temenelelor pe care şalvarii, spre deosebire de pantaloni, le îngăduiau fără riscul de a pocni cusăturile. Din punct de vedere cultural, modernizarea ca verticalizare însemna recuperarea istoriografică a trecutului românesc şi crearea unui sistem de economie simbolică, legând organic cultura populară de cea a elitelor naţionale. Anunţat de multe proiecte culturale, de la cele ale lui Ion Heliade‑Rădulescu, Gheorghe Asachi, Mihail Kogălniceanu sau Alecu Hurmuzachi, acest program a fost cel mai strălucit pus în pagină de societatea Junimea şi Convorbiri literare. Din punct de vedere politic, tipul de modernizare pentru care luptau Alecu Russo şi generaţia sa presupunea, în formularea sintetică a lui Ion C. Brătianu, libertatea personală prin independenţa naţională. Din punct de vedere economic, modernizarea României presupunea dezvoltarea economiei româneşti prin adoptarea unui program economic care să îmbine armonios protecţionismul economic necesar dezvoltării industriilor naţionale cu economia la scară umană, a micii pieţe libere. – Mircea Platon