Pachetul Povesti din inima Auschwitzului

REZUMAT VÂNĂTORUL DE NAZIȘTI

Descoperă o carte tulburătoare care documentează inumanitatea omului față de om și o poveste a Holocaustului ca nicio alta.

Josef Lewcowicz avea doar 16 ani când i s-a dat prima slujbă de a încărca cu lopata oase umane într-o roabă, în lagărul de concentrare din Płaszów. A trăit sub spectrul morții ani de zile. Apoi, din pradă, a devenit prădător, aducându-l pe cel mai mare persecutor al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth, în fața justiției. Goeth era comandantul lagărului, ale cărui crime și brutalitate celebre au fost portretizate de Ralph Fiennes în filmul Lista lui Schindler.

Una dintre ultimele relatări semnificative despre Holocaust, Vânătorul de naziști este povestea uimitoare a curajului și rezilienței unui supraviețuitor care a transformat suferința de nedescris în putere și a devenit din victimă vânător.

La doar 16 ani, Josef Lewkowicz a devenit un număr, prizonierul 85314, în lagărul de concentrare Krakow-Plaszow. Forțat permanent să muncească până la epuizare în condiții inumane și să trăiască sub amenințarea constantă a violenței extreme și a morții, Josef a fost martorul ororilor din șase dintre cele mai cunoscute lagăre de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz, Mauthausen și Ebensee. Dar a supraviețuit. Singurul dintr-o familie extinsă de 150 de persoane.

În virtutea unui înalt comandament moral, Josef s-a alăturat poliției evreiești, iar apoi a fost recrutat ca ofițer de informații pentru Armata SUA, care i-a oferit o echipă pentru a căuta naziști ascunși.

Astfel, Josef a jucat un rol crucial în identificarea și aducerea în fața justiției a celui mai crud torționar al său, Măcelarul din Plaszow, Amon Goeth. El era comandantul lagărului, iar crimele și brutalitatea sa au devenit cunoscute lumii întregi datorită filmului Lista lui Schindler.

Însă nu aceasta a fost răzbunarea lui Josef Lewkowicz. Adevărata sa răzbunare a fost însăși viața care a mers mai departe, de la o generație la alta, prin familia sa, copiii și nepoții care s-au născut şi trăiesc deplin, sfidând astfel dorința naziștilor de a-i extermina.

Rezumat Prietena mea, Anne Frank

„Când eram o copilă, am privit cum lumea pe care o iubeam se prăbușea distrusă de o ură fără sens și, odată cu ea, dispărea și prietena mea Anne.”

Deopotrivă sfâșietoare și pline de speranță, memoriile supraviețuitoarei Holocaustului Hannah Pick-Goslar aruncă o privire încărcată de durere și nostalgie asupra prieteniei dintre micuța Hannah și Anne Frank.

În 1933, Hannah Pick-Goslar a fugit alături de familia ei din Germania nazistă pentru a locui la Amsterdam. Aici a cunoscut-o pe Anne Frank. Ani la rând, cele două prietene au fost inseparabile, însă, în 1942, viețile lor s-au schimbat brusc. Într-un oraș ocupat de naziști, Anne și familia ei au dispărut fără urmă.

În paginile acestei cărți, ecourile durerii te poartă prin momentele de bucurie ale copilăriei lui Hannah, dar și prin zilele întunecate petrecute în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, unde ea a reușit să își regăsească, în sfârșit, prietena, riscându-și viața în încercarea de a o salva.

„Noaptea trecută, chiar în timp ce dormeam, Hanneli a apărut brusc în fața mea. Am văzut-o îmbrăcată în zdrențe, iar fața ei era subțire și obosită. M-a privit cu tristețe și reproș și am putut citi mesajul din ochii ei: «Oh, Anne, de ce m-ai părăsit: Ajută-mă, ajută-mă, salvează-mă din acest iad! »” ANNE FRANK ÎN JURNALUL EI, NOIEMBRIE 1943

Recenzii

„O carte sfâșietoare despre prietenie, pierdere și supraviețuire. Împărtășind povestea vieții sale, Hannah Goslar îi aduce un omagiu celei mai bune prietene, Anne Frank, și milioanelor de oameni care au pierit în urma Holocaustului. O carte care ne învață cum să ne păstrăm umanitatea în fața răului.” ― Ronald Leopold, Director Executiv al Casei Anne Frank

„Această carte, la fel ca și autorul ei, oferă contextul esențial pentru a înțelege o parte mai puțin cunoscută a vieții lui Anne Frank.” - Jack Fairweather, Câștigător Premiului Costa, al cărții „Voluntarul”

„Hannah are cu siguranță o poveste pe care o împărtășește cu sufletul deschis. În multe privințe, experiența ei este similară cu cea a lui Anne Frank.” – Francine Prose, The Washington Post

„Hannah Pick-Goslar povestește atât de uman despre bucuriile prieteniei cu Anne Frank , dar și despre detaliile îngrozitoare ale vieții sub regimul nazist al lui Hitler. O relatare devastatoare despre Holocaust.” – Olivia B. Waxman, TIME

„Citim despre o istorie dureroasă și relevantă pentru cititorii interesați de Anne Frank și de memoriile din perioada Holocaustului.” – Kirkus Reviews

Fragment

„Vocea Annei aparținea unei lumi foarte îndepărtate de locul acela, aparținea Pieței Merwedeplein în care ne petreceam după-amiezile complet acaparate de jocuri și de propria noastră imaginație. Acolo nu flămânzeam niciodată și dormeam în niște paturi calde, după ce părinți noștri cei iubitori ne pupau de noapte bună. Dar cu vocea aceea, pe care o cunoșteam prea bine, Anne îmi spunea că deținuții de la Auschwitz erau uciși cu gaze și că printre victime se număraseră și părinții ei. Cum era cu putință așa ceva?”.

Rezumat Micul ingrijitor de cai

„Murisem în multe feluri, dar mintea și corpul celui pe care odinioară îl chemase Heinz Oster încă funcționau, creierul încă îi gândea, inima încă îi bătea, încă respira. Mi-am dat seama, pe cât putea un adolescent de șaisprezece ani, că nu mă pierdusem niciodată pe mine cu totul.”

Mărturiile sfâșietoare ale lui Heinz Oster, micul îngrijitor de cai de la Auschwitz, dezvăluie realitățile terifiante din lagărele de concentrare și modul în care un băiat de doar șaisprezece ani a reușit să supraviețuiască unei întâlniri cu plutonul de execuție, riscului de a fi condamnat oricând să piară și foametei nemiloase.

Cum a putut el să-și păstreze speranța într-un loc în care viața sa valora mai puțin decât cea a calului pe care îl îngrijea?

Repartizat la munca istovitoare din grajdurile de cai de la Auschwitz, Heinz s-a agățat cu disperare de credința că, dacă își îndeplinea îndatoririle în fiecare zi, avea șansa să prindă un nou răsărit.

Din cei 2 011 de evrei care au fost arestați de Gestapo și deportați din Köln în 1941, doar 23 au supraviețuit. Heinz a fost unul dintre ei. Paginile acestei cărți îți dezvăluie povestea sa, o poveste care îți distruge încrederea în umanitate pentru ca apoi să o reclădească grație empatiei și credinței, adevărații salvatori ai omenirii.

Recenzii

„Henry Oster este mai mult decât un supraviețuitor. Relaterea lui despre cum și-a revenit din acea stare în care se simțea «ca și cum ar fi murit în multe feluri» este plină de speranță. Devotamentul său față de o familie extrem de iubitoare, respectul pentru ceilalți și parcursul său victorios în recăpătarea controlului vieții sunt o lecție pentru toți cei care se simt pierduți în lumea de azi.” ̶- Linda Rader Overman, autoarea cărții „Letters Between Us"

„O carte de memorii dureroasă, care merge dincolo de orice imaginație.” – Stuart Kuttner, Redactor-Șef la News International

„Nu poți să-ți imaginezi ororile unui lagăr de concentrare decât dacă ai fost acolo, vâzându-le, respirându-le, simțindu-le mirosul, tremurând în frig, făcându-te invizibil atunci când mâna morții se întinde spre tine. Dar Henry Oster, un evreu în vârstă de 16 ani, a fost acolo, condamnat la patru ani de iad. Alături de autorul Dexter Ford, oferă acum descrieri cutremurătoare despre uciderea deținuților atunci când nu mai puteau presta muncă utilă, dar și detalii despre alte evenimente îngrozitoare. Aceasta nu este doar o altă carte despre Holocaust. Aceasta este o experiență care îți poate schimba viața.” -  Stan Mott, Autorul cărții „The Absolute Alliance"

Fragment

„Fiecare dintre noi a primit în îngrijire trei sau patru iepe. Nemții ne-au spus foarte clar că acești cai erau mult mai valoroși decât noi, deținuții: dacă se întâmpla ceva cu unul dintre caii aflați în grija noastră sau cu vreun mânz, puteam fi siguri că nu am fi apucat să ni se repartizeze altul; am fi devenit «divertismentul de duminică», la fel ca în ghetoul din Łódź – am fi fost spânzurați la poarta principală, la amiază, în timp ce fanfara militară a lagărului ar fi interpretat o melodie sumbră.”

Rezumat Eu sunt 70072

 „De la ultima noastră întâlnire îmi amintesc ochii ei. Mă privește cu dragoste, cu disperare. Îmi ține capul în mâini, mă privește drept în ochi și mă sărută. Sunt fata ei, inima ei, dragostea ei. Nu uit cuvintele pe care mi le-a spus. Mi le repet zile întregi după plecarea ei. Amintește-ți cum te cheamă și de unde vii. Mă cheamă Luda Boczarowa, am cinci ani și sunt din Belarus.”

Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele.

Totuși, în ciuda ororii, a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt lagăr înainte de eliberare. Acum, povestea sa despre suferință și speranță a devenit o carte-avertisment care încearcă să exprime drama de dincolo de cuvinte a unui copil pus față în față cu moartea și cruzimea. 

Tatuajul sărutat de Papa Francisc

Numărul tatuat pe brațul Lidiei Maksymowicz a atras atenția lumii întregi atunci când Papa Francisc a ales să-l sărute în mod simbolic în mijlocul Pieței San Damaso.  

„A fost un simplu gest de reconciliere, pentru ca memoria trecutului să fie păstrată vie, să putem învăța din paginile negre ale istoriei, să nu se mai repete, să nu mai facem niciodată aceste greșeli.” – Papa Francisc

Mesaj din partea Lidiei Maksymowicz:

„Birkenau nu moare niciodată. Birkenau este o parte imposibil de șters din cei care au trecut pe acolo. Este un monstru care continuă să se facă auzit, să vorbească despre experiențele sale imposibil de descris.

Nu e deloc ușor să înfrunți toate acestea. Este misiunea vieții mele. Grea și indispensabilă, în același timp. O fac pentru minte, desigur. Dar o fac și pentru toți ceilalți, pentru prietenii mei, pentru cunoștințe, pentru cei pe care nu-i cunosc dar sunt partea din familia mea de oameni. Vreau să fiu clară, să spun răspicat ceea ce cred: întunericul lagărelor nu este arhivat într-o dată pentru totdeauna. Ura alimentată de locurile acelea este mereu la pândă, poate reapărea oricând. De aceea trebuie să fim vigilenți, să nu uităm, în primul rând, să povestim a ceea ce a fost.” 

Rezumat Naziștii îmi spuneau pe nume

Puțini oameni știu ce înseamnă să petreci trei ani în inima infernului de la Auschwitz. Și mai puțini înțeleg ce înseamnă să ai o funcție în administrarea lagărului, să fii în același timp o prizonieră care poate fi executată în orice moment și singura care poate încerca să salveze de la moarte alte deținute slăbite, bolnave și înfometate.

Magda Hellinger a ajuns la Auschwitz în martie 1942. Deportată din Slovacia la doar 25 de ani, ea a fost forțată să învețe rapid regulile unui sistem criminal, pentru a-și salva propria viață, dar și pentru a ajuta alte femei să supraviețuiască.

Încă din primele sale zile în lagăr, ea a fost inclusă în sistemul de administrare a acestuia, câștigând treptat încrederea naziștilor și primind tot mai multe responsabilități. Magda i-a întâlnit pe unii dintre cei mai periculoși criminali naziști: de la temutul doctor Josef Mengele, la sângerosul comandant al lagărului Josef Kramer, dar și-a ascuns întotdeauna teama, totul pentru a-și putea continua misiunea: aceea de a salva, cu orice preț, cât mai multe vieți cu putință.

Datorită curajului său, ea și alte femei au reușit să pășească din nou spre libertate, purtând cu ele povești pe care nu avem voie să le uităm niciodată

„Într-o zi, cuprinsă de disperare, am trecut la acţiune. Ştiind că prizonierele din fiecare coloană nu fuseseră încă numărate, am ales în jur de cincizeci de fete din grupul destinat camerelor de gazare, ordonându-le să mă urmeze fără să pună întrebări, şi m-am întors cu ele în lagăr. Am ales doar cincizeci în speranţa că nimeni nu le va observa lipsa. Şi nu m-am înşelat – căci am scăpat basma curată. Lucrurile s-au desfăşurat atât de repede, încât nimeni nu şi-a dat seama de ceea ce se întâmpla. Nu puteam să le salvez pe toate, dar am reuşit să salvez câteva, măcar pentru încă o zi.” - Magda Hellinger

Acum, mulțumită efortului fiicei sale Maya, povestea Magdei este în sfârșit gata să iasă la lumină. 

Rezumat Croitoresele de la Auschwitz

Cuvintele, cusăturile și poveștile lor nu trebuie uitate.

„Croitoria se metamorfozează din ceva de suprafață într-un mijloc de a supraviețui, într-o modalitate de a te face util și folositor și de a spune tare că „vreau să supraviețuiesc, contez ca OM!”... Scena în care, iarna, o țărancă lasă șosetele în mod intenționat să-i cadă, pentru ca o deținută desculță să le ia, să le încalțe, să le folosească, vorbește mai tare decât o mie de fapte rele!” - Maia Morgenstern, actriță

O cronică plină de emoție a destinelor femeilor care și-au croit drumul spre supraviețuire în timpul Holocaustului, creând ținute sclipitoare într-un atelier de modă inedit înființat chiar în inima întunecată a unuia dintre cele mai temute lagăre ale morții.

În timpul Holocaustului, 25 de tinere închise în temutul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau – majoritatea femei și fete de origine evreiască – au fost selectate pentru a croi, într-un salon de modă special, haine extravagante pentru femeile din elita nazistă. Toate sperau că această muncă le va ține departe de camerele de gazare.

Atelierul de creație – care purta numele de Atelierul de croitorie de lux – a fost înființat de Hedwig Höss, soția comandantului lagărului, și patronat de soțiile ofițerilor și gardienilor SS. Aici, croitoresele au produs haine de calitate pentru toate evenimentele SS de la Auschwitz, dar și pentru doamnele din înalta societate a Berlinului nazist.

Inspirată din surse diverse – inclusiv din interviuri cu singura croitoreasă rămasă încă în viață –, cartea dedicată croitoreselor de la Auschwitz urmărește destinele acestor femei curajoase. Legăturile familiale și cele de prietenie care le-au unit le-au ajutat nu doar să facă față persecuțiilor zilnice, ci și să facă planuri de rezistență în interiorul lagărului.

Istoricul Lucy Adlington a întrețesut experiențele remarcabile ale croitoreselor și politicile naziste de jaf și exploatare, expunând astfel toată lăcomia, cruzimea și ipocrizia celui de-Al Treilea Reich și oferind cititorilor o perspectivă proaspătă asupra unui capitol mai puțin cunoscut al celui de-al Doilea Război Mondial și al Holocaustului.