Înainte de a fi comentat, din nou şi din nou, „continentul Tolstoi” pretinde a fi cunoscut. Şi nu doar în una din părţile, oricât de impunătoare, ale reliefului său. Exploratorul trebuie să-şi ia menirea în serios, de a măsura, pas cu pas, ceea ce i se destăinuie. Cartea aceasta e un fel de cine-vérité. Operatorul se străduieşte să prindă în obiectivul său cât mai mult şi cât mai exact din obiectul pe care şi l-a propus să-l reproducă. „Obiectul” fiind însă enorm, de necuprins, cel care-i dă târcoale pentru a-l vedea şi fixa cât mai bine, va trebui să accepte – în speranţa evidenţierii esenţialului – atât selecţia, cât şi montajul. Cu alte cuvinte, operatorul îşi va asuma şi îndatoriri de regizor, reproducătorul – pe acelea de producător, alcătuitorul – pe acelea de autor. Căci orice mărturisire „par lui-même” (serie binecunoscută în lume) mai dă seama şi asupra mărturisitorului secund, asupra celui care alege, filtrează, montează, comentează personalitatea înfăţişată, viaţa şi opera ei. Autorul se conformează, totuşi, exerciţiului său voit de umilinţă, pe care îl parcurge (de ce n-ar recunoaşte-o?) cu voluptate. El i se subordonează mereu lui Tolstoi, faptelor vieţii şi scrierilor lui; parcurge smerit, an cu an, capitol după capitol, povestirile şi romanele, articolele şi tratatele sale, le urmăreşte literele spre a le pătrunde spiritul. În literatură, spiritul se întrupează în litere şi numai exacta lor reproducere asigură înţelegerea lui corectă. / Ion Ianoși