Oare practicarea virtuților ne poate apropia de trăirea unei vieți bune, frumoase, autentice?

O bună și reușită lecție de morală este nu aceea în care ni se predică doct valorile, ci aceea în care ni se arată cum să practicăm virtuțile pentru ca viețile noastre să fie împlinite și noi să fim împăcați cu ceilalți și cu noi înșine. Mircea Dumitru

La ce e bună viața în lipsa fericirii? Și la ce bun filosoful, în vremurile în care fericirea nu mai este o temă de actualitate, pentru că advertisingul și discursurile despre spiritualitate au confiscat-o, tocit-o și îngropat-o? Nu știu dacă filosoful este fiul rătăcitor, dar, prin intermediul eticii aplicate, el se întoarce printre oameni pentru care captează tainele simple ale vieții, sensurile și nonsensurile existenței, redându-le acestora și pe unele, și pe altele. Am văzut mulți oameni dornici să-l asculte pe filosoful reîntors și, în mod special, pe Cristian Iftode în conferințe și dezbateri, să afle nu la ce e bună viața, ci cum o poți face mai bună. El este exact vocea aceea așteptată care va reîmprieteni prin această carte filosofia cu cititorii și cu practicanții ei anonimi în viețile lor de zi cu zi. Svetlana Cârstean

Viața bună poate fi aventura vieții tale, dacă nu este deja. Vei găsi aici un prieten bun și critic spre a scoate adevărul din tine, adevărul de sine. Un prieten egal ție, totuși, mai antrenat în virtute, spre care te cheamă. Norocul nostru e mare: culturii române i-a luat sute de ani să aibă cartea de etică pe care o avem acum în mâini, cartea de filosofie morală contemporană care face dreptate, dar mai ales bine anticului din noi. Viața bună, dacă știm a o citi spre a o trăi, va fi una a libertății, autentică, trudind în fericire. Căci așa s-a încercat de mii de ani, de la Aristotel la Nietzsche, de la Seneca la Foucault, și, în sfârșit, așa o scrie nouă Cristian Iftode. Constantin Vică

Dacă judecăm lucrurile în plan social, conduita morală este, întâi de toate, o așteptare pe care o avem de la ceilalți, mai ales dacă sunt figuri publice, și abia apoi, un eventual răspuns pe măsură din partea noastră, adesea de ochii lumii. Cinicul modern învață de mic să jongleze cu două măsuri – sau mai multe. Nu e vorba că societatea ne-ar face răi, ci că ochiul privat al rațiunii publice tinde să împartă lumea în „șmecheri" și „fraieri". Cristian Iftode