Psihologi, medici, profesori sau asistenți sociali, cu toții pornesc la drum cu gândul de a-i ajuta pe cei aflați în suferință, în nevoie, în neștiință – iar eforturile și răbdarea le aduc adesea satisfacții pe măsură. Dar există și o parte mai puțin luminoasă a acestor profesii. Confruntați adesea cu destine tragice, terapeuții pot ușor aluneca pe panta ”umbrei”, moment în care beneficiul specialistului și deținerea puterii devin mai importante decât binele celuilalt. 

Cum poate fi evitată căderea în impostură și ipocrizie? Cum poate un specialist să evite transformarea într-un fals profet? Prin maturizarea psihică și prin explorarea psihicului în întregimea sa, răspunde autorul. Doar astfel asistentul social nu-și va mai practica profesia inginerește, profesorul nu va mai da vina pe elevii prea ”copilăroși”, iar psihoterapeutul își va putea recunoaște propriile slăbiciuni sau greșeli.