Cântec pentru Polina

Un copil-minune care a ales să care instrumentele, nu să cânte la ele

La paisprezece ani, Hannes compunea. La treizeci și ceva, cară piane pe scările înguste din Hamburg pentru o firmă de transport, împreună cu Bosch, un turc uriaș care fură ocazional tablouri și plânge la filme. Noaptea, când nu-l vede nimeni, acordează pe furiș instrumentele pe care le-a livrat peste zi.

Are o viață care arată bine din afară: o relație stabilă cu Leonie, un prieten care ar sări în foc pentru el, un ritm care funcționează. Îi lipsește un singur lucru — o fată cu care a crescut într-o casă veche din mlaștină, pentru care a scris o melodie, și care a plecat.

Opt minute și treizeci și opt de secunde

Ultimul transport al zilei e un pian vechi, franțuzesc, al unui pianist ieșit la pensie. Bătrânul coboară scaunul pe asfalt, îl așază în fața instrumentului și îi face lui Hannes un semn din cap.

Hannes se așază și cântă. Chelnerii de la restaurantul de vizavi uită comenzile. Studentele care mergeau la seminar încetinesc pasul și se opresc. Bebelușii din cărucioare întorc capul. „Hannes cânta, iar oamenii îl ascultau de parcă auzeau lumină."

Una dintre studente scoate telefonul și apasă „record".

Ce se întâmplă când un cântec ajunge la un milion de oameni

Cel mai frumos capitol din Cântec pentru Polina e scris ca un reportaj și se numește „Scânteile". Urmărește clipul din om în om, prin patru țări.

Studenta care l-a filmat își sună mama după miezul nopții, prima dată după ani de zile. Un jurist din München renunță la o slujbă sigură și pleacă cu rucsacul în lume. Un bărbat din Garmisch aleargă după boxa portabilă și strigă sub geamul unei femei că o iubește mai mult decât munții, fotbalul și clubul lui de tir la un loc.

Trei luni mai târziu, Hannes cântă cu biletele epuizate în cele mai mari săli de concert din Europa. Iar el caută, în fiecare seară, un singur chip în sală.

Scrisorile care au ajuns. Doar că nu la el.

Când tatăl lui moare, Hannes se întoarce în casa copilăriei ca să lichideze o moștenire care nu există. Acolo, într-un sertar de jos al biroului, apar patru cărți poștale și șapte scrisori. Toate de la Polina. Toate trimise, de-a lungul anilor, pe adresa tatălui.

Ea îi răspunsese de fiecare dată. El nu primise niciun rând.

În ultima scrisoare, expediată cu doi ani înainte, Polina scrie adevărul în paranteze, pentru că nu-l poate spune direct: „Poate că nu mai vrei să știi nimic de mine, ceea ce, până la urmă, e în regulă (minciună)." Și, la final: „Uneori, când mi se pare că nu mai pot, mă gândesc la melodia ta, pe care mi-o cântai când eram mici. Cred că am nevoie de tine."

Nu e o carte despre un om singur

E o carte despre cine se strânge în jurul lui. Bosch, care repară un pian zgâriat cu ojă neagră de la magazinul cu prețuri mici. Clotilde, profesoara letonă care îl pune cu mâinile în găleți cu nisip și pentru care cel mai mare compliment posibil e „ai putea fi leton". Blau, șeful insuportabil care, când ajunge și el celebru, își aduce un pian în birou scoțând ușa din balamale. Hildebrand, care la bătrânețe evadează din azil ca să fumeze țigări de foi.

Sunt oameni pe care nu-i uiți și pe care, la ultima pagină, ți-ai dori să-i cunoști.

💬 Ce spune Mihai Morar despre această carte:

„Tăcerea lui Hannes m-a bântuit. O carte ca o spovedanie pentru oricine a iubit o singură dată și pentru totdeauna. Te obligă să privești în ochi dorul pe care l-ai redus la tăcere.” — Mihai Morar (Fain & Simplu)

Povestea pierdută a Evei Fuentes

Ce poate fi atât de important într-o carte veche de 120 de ani, încât cineva ar risca totul ca s-o găsească?

Este cartea pentru care mulți și-ar da viața.

Este povestea care, timp de 120 de ani, a rămas închisă ca o colivie.

Acum, cineva caută cheia, iar adevărul dinăuntru nu mai poate fi ținut captiv.

La început, a fost o vară la Harvard. Cărămizi roșii încălzite de soare, pagini albe, cerneală proaspătă și o femeie cubaneză care îndrăznește să scrie într-o lume în care femeile nu erau încurajate să-și lase numele în istorie. Eva Fuentes nu știe încă faptul că povestea ei va trece prin timp asemenea unui obiect interzis. Nu știe că iubirea, minciunile și alegerile acelei veri vor ajunge, peste mai bine de un secol, să fie căutate cu disperare.

Apoi, cartea Evei ajunge în Havana anilor ’60, sub regimul lui Fidel Castro, unde Pilar trăiește cu frica în casă și cu dorul soțului ei, închis pe nedrept. Când cartea ajunge în mâinile ei, Pilar simte că nu a descoperit doar o poveste veche, ci o voce care a traversat timpul și care acum depinde de curajul ei pentru a nu fi pierdută. Într-o lume în care o bătaie în ușă putea rupe o viață în două, ea încearcă să protejeze cartea ca pe o urmă a celor dispăruți, ca pe o promisiune că nu vor fi uitați și ca pe o formă de a păstra viu tot ce regimul încerca să șteargă

Peste decenii, cartea reapare în Londra prezentului, nu ca un volum oarecare, ci ca singurul exemplar cunoscut al unei povești vechi de 120 de ani, pregătit să iasă la lumină printr-o licitație. Margo Reynolds este angajată să îl găsească înainte ca altcineva să pună mâna pe el, dar curând își dă seama că o carte care a supraviețuit atât de mult timp nu atrage doar colecționari, ci și oameni care știu exact ce poate dezvălui. Printre librării vechi, ploaie, metrou și străzi învăluite în ceață, Londra devine scena unei vânători în care fiecare indiciu o apropie pe Margo nu doar de carte, ci și de adevărul pe care cineva a încercat să-l țină ascuns timp de un secol.

Descoperă „Povestea pierdută a Evei Fuentes”, un roman spectaculos în care ficțiunea istorică, romantismul și suspansul se împletesc într-o poveste despre femei, memorie și adevărurile care supraviețuiesc secolelor.

Recenzii

„Un omagiu tulburător adus puterii literaturii de a ne alina necazurile. O carte de neratat pentru cititorii pasionaţi.” – Madeline Martin, autoarea bestsellerului „Biblioteca secretă din Varșovia”

„Combinaţia perfectă de dramă, intrigă şi pasiune creează un roman capabil să cucerească inimile cititorilor de pretutindeni.” – Natasha Lester, autoarea bestsellerului „The Paris Orphan”

„Un roman plin cu răsturnări de situaţie care te ţin cu sufletul la gură, condimentat cu un secret ce bântuie personajele aşteptând să fie dezvăluit. Cleeton reuşeşte să combine cu iscusinţă pagini de istorie, suspans şi puterea nepieritoare a povestirii.” — Eliza Knight, autoarea bestsellerului „Confessions of a Grammar Queen”

„O adevărată scrisoare de dragoste dedicată puterii eliberatoare a cuvântului scris. Povestea are o tensiune subtilă care te face să nu laşi cartea din mână. O experienţă de lectură de excepţie, absolut captivantă.” — Monica Chenault-Kilgore, autoarea romanului „The Jewel of the Blues”