Iar eu... nu mananc!

«A încetat să mai guste mâncăruri noi», «Momentul mesei este o luptă», «Adesea mi se întâmplă să mă prefac, să nu o bag în seamă când își face numărul și obișnuitele mofturi în fața far­furiei pline… sper, în sinea mea, să bage măcar o lingură de mâncare în gură», «Nu mai știm cum să spunem nu cererilor sale continue de mâncare». Acestea sunt doar câteva din frazele care răsună în cabinetele me ­ dicale ale Asociației Pollicino și Centro Crisi Genitori Onlus - Centru pentru prevenirea și tratarea comportamentului alimentar dezordo ­ nat în copilărie și în adolescență. Cei care vorbesc sunt mamele și tații, care trăiesc zi de zi astfel de momente: copilul nu mănâncă, nu arată interes pentru mâncare și pentru actul alimentar, refuză tot sau viceversa, cere în continuu de mâncare, nu este niciodată sătul. Această carte a luat naștere din nenumăratele povești ale familiilor, adunând experiența clinică acumulată în acești ani de echipa aso ­ ciației și se datorează în mod special frământărilor continue legate de tratamentul psihanalitic al tulburărilor contemporane. De fapt, doar analizând diferitele forme de suferință ultramodernă, inclusiv în timpul primei și a celei de-a doua copilării, poți înțelege și poți da răspunsuri mai adecvate celor care sunt în suferință și familiilor acestora. Această carte se concentrează pe câteva teme centrale de actuali ­ tate, propunându-și ca scop să sensibilizeze cititorul. Aceste pagini au fost scrise ca urmare a observării și ascultării copiilor și părinți ­ lor. Modalitățile de a se apropia de masă, alegerea și prepararea mâncărurilor, durata meselor, toate acestea s-au modificat astăzi, pornind inclusiv de la schimbarea protagoniștilor implicați și de la transformările aspectului cultural și social în care se încadrează mâncarea, pentru alimentație și corp.