Istoriografia romaneasca a avut, inca de la inceputurile sale, o aplecare speciala spre cunoasterea istoriei familiei de Hunedoara. Pe de o parte, calitatea de roman a multora dintre membrii familiei respective este consemnata direct in numeroase izvoare, iar pe de alta parte, cei mai multi dintre protagonisti s‐au nascut, au trait, s‐au afirmat si au fost inmormantati in Transilvania ori au avut stranse legaturi cu Transilvania, care este o regiune istorica cu o imensa proportie etnica romaneasca, un voievodat, un principat, o zona distincta, devenita ulterior parte integranta a Romaniei. Mai mult, cariera politico‐militara a celor doi protagonisti ai familiei se impleteste si cu istoria Tarii Romanesti si a Moldovei. Mentalitatea romantica – asa cum s‐a intamplat la toate popoarele – a integrat faptele glorioase ale personalitatilor romanesti medievale in traditia nationala, a transformat aceste personalitati in eroi nationali, conferindu‐le o aura de glorie, precum si calitatea de „parinti ai patriei”. Imnul national al Romaniei, „Desteapta‐te, romane!”, cu versurile sale compuse la 1848 de poetul revolutionar transilvanean Andrei Muresanu, ii evoca intre acesti „parinti ai patriei”, exponenti ai natiunii romane, pe Mihai Viteazul, principe‐erou crestin si primul unificator al Principatelor (provenit din Valahia), pe Stefan cel Mare, principe‐erou crestin, cu aura de sfant inca din timpul vietii (provenit din Moldova), si pe Corvini, eroi‐crestini aparatori ai crestinatatii, voievozi, guvernatori si regi (proveniti din Transilvania sau cu viata desfasurata in Transilvania). Versul suna mobilizator („Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine, / Romana natiune, ai vostri stranepoti...”) si exprima mai degraba idealurile si viziunile secolului romantic si national decat realitatea istorica. Cam asa s‐au petrecut lucrurile la toate popoarele europene, istoria fiind chemata sa legitimeze prezentul diferitelor generatii. Istoricii au insa menirea sa descifreze istoria in functie de surse si sa explice inclusiv transformarea unor personalitati ale trecutului in eroi nationali sau in figuri legendare.

Din moment ce domeniul de la Hunedoara, primit de Voicu ca danie Regeasca in 1409, din moment ce acest cel mai impozant si reprezentativ castel gotic‑renascentist, cel de la Hunedoara, din moment ce locul nasterii regelui Matia (Cluj) si locul inmormantarii lui Iancu (Alba Iulia) se afla toate pe teritoriul Romaniei, este justificat acest interes local pentru tema noastra, interes care porneste inca din secolul al XV‑lea. In plus, o mare parte din sursele – mai ales documentare – privind familia de Hunedoara se afla tot in arhivele din Romania sau in cele straine (mai ales din Ungaria) referitoare la romani. Evident, cartea aceasta nu s‑ar fi putut scrie fara cercetarile laborioase ale celorlalti istorici romani interesati de tema, ale istoricilor unguri, germani, austrieci si ale altora, fiindca istoria, ca si viata, nu are limite si nu trebuie sa se scrie dupa alt criteriu decat cel al adevarului omeneste posibil. Dar, fiind viata traita de oameni, istoriei nu‑i este strain nimic din ceea ce este omenesc, prin urmare nici sentimentele si nici greselile. Astfel ca, in ciuda consideratiilor de mai sus despre etnicitate, a precautiilor mele de istoric si a dorintei sincere de a fi si de a ramane obiectiv, am scris aceasta carte ca istoric roman. Nici nu as fi putut altminteri, in conditiile in care soarta a vrut sa fiu roman. Sa pornim, astfel, impreuna, cu mintea si cu sufletul, la descifrarea aventurii prin lume a Hunedorestilor! – Ioan-Aurel Pop

Ioan-Aurel Pop, presedinte al Academiei Romane (2018-2026), profesor si fost rector al Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Romane, este autor si coautor a peste optzeci de carti, tratate si manuale si a peste sapte sute de studii si articole. Volume recente: Originile medievale ale civilizatiei romanesti moderne: Occidentul latin si Orientul bizantin (Editura Litera, 2024), Romania: Argumente istorice (Editura Scoala Ardeleana, 2025), Pamantul si tara in Evul Mediu romanesc: Secolele XIII-XVI (Editura Polirom, 2026), Reforma protestanta in Transilvania secolului al XVI-lea: Consensuri si controverse (Editura Scoala Ardeleana, 2026). I s-a acordat titlul de doctor honoris causa din partea a peste 10 universitati din tara si strainatate. Este membru al unor academii si societati savante straine, intre care Academia Europeana de Stiinta si Arta de la Salzburg (Austria), Academia Nationala Virgiliana din Mantova (Italia), Ateneo Veneto din Venetia (Italia), Academia Europeana de Stiinte, Arte si Litere din Paris (Franta). A fost visiting profesor al unor universitati din SUA, Italia, Franta, Ungaria si Austria, precum si director al Institutului Cultural Roman din New York (SUA) si al Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia (Italia).