Unele flori au parfum dulce și rădăcini amare.

La câteva luni după moartea tatălui ei, Marina îl cunoaște pe Jaime, un bărbat cu douăzeci de ani mai în vârstă, fermecător, sofisticat și atent. El îi oferă exact ceea ce pare să-i lipsească: siguranță, stabilitate și sentimentul că, în sfârșit, cineva are grijă de ea.

În scurt timp, viața Marinei se schimbă complet. Lasă în urmă apartamentul împărțit cu cea mai bună prietenă, concertele, nopțile petrecute în oraș și libertatea haotică a celor douăzeci și ceva de ani pentru apartamentul elegant al lui Jaime, cine la restaurante exclusiviste și o viață adultă care, privită din afară, pare perfectă.

Numai că, pe măsură ce intră tot mai adânc în lumea lui, Marina începe să se îndepărteze de propria ei viață. De prieteni. De alegerile ei. De lucrurile care o făceau să fie ea.

Cu o voce delicată și dureros de lucidă, Lucía Solla Sobral spune povestea unei tinere care trebuie să învețe cât de ușor putem confunda controlul cu grija, posesivitatea cu iubirea și renunțarea la sine cu maturizarea.

Un roman tulburător despre iubire și iluziile ei, despre doliu, identitate și prietenia care ne poate ajuta să ne regăsim atunci când aproape am uitat cine suntem.

Recenzii:

„O să încep spunând ceva ce îmi vine greu. La 19 ani am avut o relație cu un bărbat de 39, așa că știu exact cum e să te simți îngrijită, protejată, aleasă de cineva mai în vârstă care te privește ca și cum ai fi specială, diferită și mai matură decât celelalte. Știu cum e să fii orbită de cadouri, planuri, restaurante, siguranță financiară și senzația că «joci într-o altă ligă». Știu și cum e ca, fără să-ți dai seama, admirația aceea să înceapă să se amestece cu manipularea.” - Flo Camus

„Cartea asta mi-a dat senzația că privești un buchet superb și abia după câteva pagini observi că apa din vază s-a înnegrit. Totul e foarte frumos la suprafață și tot mai neliniștitor dedesubt.” — Andreea

„Violența nu este întotdeauna evidentă și nu vine mereu cu zgomot de tunet. «Credeam că numai eu am acel cronometru în piept.»”

Cartea aceasta este atât de reală, încât doare — fie pentru că ai trăit ceva asemănător, fie pentru că ai fost alături de o prietenă care a trecut prin asta. Sunt aproape sigură că este imposibil să nu te regăsești măcar puțin în poveste și sunt și mai sigură că, după ce o termini, te vei gândi la cineva căruia vei simți nevoia să i-o dăruiești.” - Teresa Sanz