Fiicele soarelui și ale lunii

O poveste în care mătasea Chinei întâlnește praful Vestului Sălbatic, iar frumusețea merge mereu la pas cu suferința.

🎎 În 1870, în Los Angeles, comunitatea chineză numără numai 179 de persoane, dintre care doar 34 sunt femei și un singur copil.

🎎 Chinezii nu pot deține pământ, nu pot vota și nu pot depune mărturie împotriva unui alb.

🎎 Pentru femeile chineze, situația este și mai crudă: ele pot fi cumpărate, vândute și tratate, în fapt, ca proprietate.

🎎 O femeie chineză putea valora mai puțin decât cuvântul unui bărbat alb.

🎎 Această comunitate chineză a fost prinsă în ceea ce istoria a numit „Noaptea Ororilor”, masacrul chinez din Los Angeles, unul dintre cele mai mari linșaje colective din istoria SUA.

Autoarea Lisa See îmbracă aceste fapte reale și cutremurătoare într-o carte de ficțiune istorică cum rar îți e dat să citești.

Revoltător, crud, brutal, dar în același timp de o sensibilitate aparte, acest roman spune povestea a trei femei chineze - Porumbița, Petala și Luna - care ajung în Orașul Îngerilor forțate de împrejurări, private de libertate și cu speranța că America le va oferi un trai mai bun.

Porumbița ajunge în Orașul Îngerilor îmbrăcată în mătase, cu picioarele legate după vechea tradiție chinezească și cu speranța că mariajul aranjat îi va aduce iubirea mult visată. Este fiica frumoasă și răsfățată a unui cărturar imperial și mare îi va fi surprinderea când va afla că va deveni soția unui negustor bogat, mult mai bătrân.

Petala pășește pe pământul american desculță și săracă, după ce propriul tată a vândut-o pentru suma de 40 de dolari mexicani. Va fi cumpărată din nou, închisă într-o viață pe care nu și-a ales-o și obligată să transforme supraviețuirea într-un plan de evadare.

Luna este cea mai educată și mai independentă dintre ele. Fiica unui medic și soția unui doctor de medicină tradițională chineză, vorbește engleza, citește ziarele, înțelege sistemul american și se poate deplasa mai liber decât majoritatea femeilor chineze. O încercare nereușită de legare a picioarelor i-a lăsat însă un picior deformat, ceea ce îi scade valoarea în ochii celorlalți.

Ele sunt fiicele soarelui și ale lunii: diferite, dar sortite să se întâlnească sub același cer al suferinței. Iar întâlnirea lor este, poate, cea mai mare binecuvântare pe care viața le-a oferit-o.

De ce vei iubi noul roman al Lisei See?

🕊️ Este o poveste emoționantă despre sororitate, care îți arată că iubirea înseamnă cine rămâne lângă tine când totul în jur se prăbușește.

🌵 Lisa See părăsește China imperială și prezintă Los Angelesul inspirat din fapte reale, într-o perioadă în care orașul se construia, iar ura împotriva celor considerați străini creștea odată cu el.

🎎 Acțiunea se petrece într-o perioadă în care sclavia fusese abolită, dar femeile chineze încă puteau fi vândute. După violență și pierdere, ele ajung să se îngrijească, să se salveze și să se țină una pe alta în viață.

🐉 Tradițiile și ritualurile chinezești încearcă să supraviețuiască în mijlocul Californiei. Mătase, picioare legate, zodiac chinezesc și ritualurile Anului Nou se întâlnesc cu saloane, cai, arme și străzi prăfuite.

Recenzii

⭐⭐⭐⭐⭐ „Așa cum spune și autoarea, nu auzisem niciodată despre masacrul din 1871. Poveștile celor trei femei mi s-au părut fascinante, iar detaliile despre plantele și remediile din medicina tradițională chineză mi-au plăcut enorm. La fel și felul în care este descris Los Angelesul acelor vremuri, un oraș dur și neiertător. Un roman istoric excelent, bazat pe fapte reale. Îl recomand.” - clday

⭐⭐⭐⭐⭐ „Recomand cu toată încrederea această carte, nu doar pentru povestea captivantă a trei femei puternice, cu o extraordinară capacitate de a îndura și de a merge mai departe, ci și pentru felul în care scoate la lumină episoade întunecate și prea puțin cunoscute ale istoriei.” - Ruth

⭐⭐⭐⭐⭐„Unul dintre marile atuuri ale Lisei See este talentul de a crea personaje complexe, memorabile, în timp ce explorează cu multă finețe și empatie viețile femeilor. Relațiile dintre ele – sprijinul pe care și-l oferă, rivalitățile, sacrificiile– sunt surprinse extrem de autentic. M-am atașat de personaje și am urmărit cu interes fiecare etapă a parcursului lor, de la început până la final.” - JemeryInPrint 

Flori pe stomacul gol

Unele flori au parfum dulce și rădăcini amare.

La câteva luni după moartea tatălui ei, Marina îl cunoaște pe Jaime, un bărbat cu douăzeci de ani mai în vârstă, fermecător, sofisticat și atent. El îi oferă exact ceea ce pare să-i lipsească: siguranță, stabilitate și sentimentul că, în sfârșit, cineva are grijă de ea.

În scurt timp, viața Marinei se schimbă complet. Lasă în urmă apartamentul împărțit cu cea mai bună prietenă, concertele, nopțile petrecute în oraș și libertatea haotică a celor douăzeci și ceva de ani pentru apartamentul elegant al lui Jaime, cine la restaurante exclusiviste și o viață adultă care, privită din afară, pare perfectă.

Numai că, pe măsură ce intră tot mai adânc în lumea lui, Marina începe să se îndepărteze de propria ei viață. De prieteni. De alegerile ei. De lucrurile care o făceau să fie ea.

Cu o voce delicată și dureros de lucidă, Lucía Solla Sobral spune povestea unei tinere care trebuie să învețe cât de ușor putem confunda controlul cu grija, posesivitatea cu iubirea și renunțarea la sine cu maturizarea.

Un roman tulburător despre iubire și iluziile ei, despre doliu, identitate și prietenia care ne poate ajuta să ne regăsim atunci când aproape am uitat cine suntem.

Recenzii:

„O să încep spunând ceva ce îmi vine greu. La 19 ani am avut o relație cu un bărbat de 39, așa că știu exact cum e să te simți îngrijită, protejată, aleasă de cineva mai în vârstă care te privește ca și cum ai fi specială, diferită și mai matură decât celelalte. Știu cum e să fii orbită de cadouri, planuri, restaurante, siguranță financiară și senzația că «joci într-o altă ligă». Știu și cum e ca, fără să-ți dai seama, admirația aceea să înceapă să se amestece cu manipularea.” - Flo Camus

„Cartea asta mi-a dat senzația că privești un buchet superb și abia după câteva pagini observi că apa din vază s-a înnegrit. Totul e foarte frumos la suprafață și tot mai neliniștitor dedesubt.” — Andreea

„Violența nu este întotdeauna evidentă și nu vine mereu cu zgomot de tunet. «Credeam că numai eu am acel cronometru în piept.»”

Cartea aceasta este atât de reală, încât doare — fie pentru că ai trăit ceva asemănător, fie pentru că ai fost alături de o prietenă care a trecut prin asta. Sunt aproape sigură că este imposibil să nu te regăsești măcar puțin în poveste și sunt și mai sigură că, după ce o termini, te vei gândi la cineva căruia vei simți nevoia să i-o dăruiești.” - Teresa Sanz