Carol II

Din câmpul vast al multiplelor sale preocupări, Monarhul îşi asumă tot ceea ce poate crea nimbul de lumină şi prestigiu pentru poporul său. El face istoria. De Regele Carol I se leagă independenţa ţării, regalitatea şi primele începuturi de civilizaţie autohtonă. El a tras cea dintâi brazdă pe un ogor ce-şi aştepta sămânţa nenumăratelor înfăptuiri. Regele Ferdinand I a înscris în istoria Neamului un alt capitol de glorioase vrednicii româneşti, culminând cu epopeea întregirii. M. Sa Regele Carol al II-lea, al treilea în scaun de Regi, a deschis odată cu primul deceniu de domnie un capitol care încoronează şi pune în valoare marile înfăptuiri de până aci, statornicind o înţeleaptă pedagogie naţională, care să transforme sufletul românesc, dându-i totodată conştiinţa unei misiuni ce are de împlinit aici la porţile Orientului. Un Rege trăieşte însă viaţa milioanelor de supuşi, bucurându-se cu ei, îndurerându-se de greutăţile vieţii lor, respirând complexul nevoilor vremii, cu idealurile, cu năzuinţele, cu nădejdile generaţiilor cu care va face istoria unui lung şir de ani. Un Rege răspunde de soarta poporului său în faţa lui Dumnezeu şi în faţa istoriei. — Ai vrea să fii Rege?, întrebase odată cineva pe Voltaire. — O! nu... nu, răspunse acesta, este o meserie pe care eu niciodată n-aş putea-o îndeplini, căci cea dintâi condiţie ce ţi se cere, este să nu-ţi mai aparţii...