Statia Parcul Central

As putea sa scriu: „A aparut o luminita la capatul tunelului prozei scurte romanesti: Luminita Rusu”. N-o sa scriu asta. Desi as fi indreptatit, caci autoarea acestei carti e o prozatoare matura, o prozatoare admirabila. Care sunt atuurile ei? In primul rand, Luminita Rusu este un constructor inteligent si talentat. Nicolae Breban crede ca proza scurta inseamna a crea tensiune mare intr-un spatiu mic. Ei bine, Luminita Rusu simte cand tensiunea povestirii scade. Atunci „ii rupe firul” si introduce un fel de „potentiometre” epice: descrieri de natura, portrete, detalii, observatii psihologice. In al doilea rand, prozatoarea noastra stie sa faca un lucru simplu, un lucru pe care multi prozatori contemporani l-au uitat: sa povesteasca. Lipsit de zorzoane metaforice ori textualizante, stilul ei castiga cititorul prin directete, prospetime si firescul spunerii. Dar talentul ei de constructor e vizibil si in felul in care reuseste sa decupeze arealul cartii de fata, Parcul Central, si sa-l populeze cu personaje din lumea boschetarilor, a napastuitilor, a esuatilor, a infrantilor, a necajitilor. Si sa inoculeze in biografiile lor triste o unda de caldura umana si de demnitate. Statia Parcul Central este o carte cu un mare merit: se citeste usor si cu placere. (Ion Muresan)