Cum ar fi ca viața pe care o credeai stabilă, să ți se schimbe atât de rapid? Ești psihiatră, ai muncit pentru a ajunge aici, ai lăsat în spate trecutul, dar nu te aștepți ca el să ți se întoarcă drastic în prezent. Ai un pacient care a ajuns la sfârșitul programărilor cu tine. Atunci te complimentează pentru prima oară în legătură cu frumusețea ta. Apoi te trezești cu el la ușa ta, tulburat. Vrei să-l ajuți, îl inviți în casă. Îi pregătești ceva rapid de mâncare. Dar te simți amețită. A doua zi nu-ți amintești nimic. Însă el poate doar cu o plângere să pună capăt carierei tale. În curând asta se întâmplă. Apoi într-o noapte ai multiple căderi de tensiune (de curent) în apartament. Deja compuneai o scrisoare, în care aduceai probe care-ți susțineau nevinovăția. Adormi, cu scrisoarea netrimisă în laptop. A doua zi scrisoarea ta mult schimbată în rău e deja trimisă spre mai multe persoane. Nu ai cum să uiți atât de des ce faci. Până când începi să-l urmărești pe fostul pacient și ce afli te îngrozește. Poliția nu te ajută deloc. Așa ca decizi să iei totul în propriile mâini și să pleci acolo unde se află o persoană care a fost importantă pentru tine în trecut. De la acea persoană credeai ca vei primi un avânt bun în viața, dar ai primit opusul. Unele cuvinte pot distruge, unele acțiuni pot fi interpretate atât de negativ, încât se rup prietenii. Unii pot să șantajeze, chiar să vrea să cumpere cu o avere o retractare la poliție, să se joace cu propriile tale slăbiciuni. Totuși unde e limita între a spune adevărul și aceea în care totul e scuzabil?