Pachet Dezvaluiri sincere

Lipseste ceva

Am citit Confesiunile unei fete rele și am păreri împărțite.Aș zice că a doua parte a cărții e mult mai compactă și mai bună. Întâmplările se leagă mai bine, iar acțiunea e mai coerentă, cu acele întâlniri succesive ale lui Anays cu diverși bărbați, atât din trecut, cât și din viitor. Totuși, simt că subiectul se pierde adesea. Rămâne în continuare un monolog interior destul de lung despre nevoile femeilor și defectele bărbaților, ceea ce mi s-a părut cam mult detaliat. Personajul principal, Anays, schimbă bărbații 'pe bandă rulantă' și, deși la început pare că e perfect mulțumită cu acest stil de viață, începe, ușor-ușor, să își dorească ceva stabil. Legat de partea 'erotică', am fost dezamăgit/ă. Ca roman erotic, este aproape nul. Scenele de sex nu sunt deloc detaliate, iar limbajul obscen lipsește cu desăvârșire. Primești doar un mic fior în timpul acelor întâlniri, dar nimic mai mult. Mă așteptam la ceva mai intens.

O parte din mine a rezonat cu dorința ei de a-și găsi propria identitate și de a găsi un echilibru între independență și nevoia de iubire. O poveste care te face să reflectezi la relațiile tale și la propriile dorințe ascunse.

acă în primul volum o cunoșteam ca fiind o fată rebelă, aici, am văzut o parte vulnerabilă, o fată care încearcă să se împace cu trecutul și cu dorințele ei. Este o lectură intensă

Volumul 2 din Confesiunile unei fete rele m-a surprins plăcut prin maturitatea pe care o aduce în povestea lui Anays. Recomand

Mi-a plăcut că autoarea nu simplifică niciun sentiment, lăsându-ne să vedem complexitatea trăirilor ei. Pe mine m-a făcut să îmi pun întrebări despre propriile relații și limitele pe care mi le impun.

Deși rebelă și cu o atitudine „fără compromisuri,” m-a surprins cât de profund pot fi explorate emoțiile în contextul unor relații aparent superficiale. Cartea te poartă printr-un roller-coaster emoțional, între dorință și durere, între iubire și pierdere.

recomand

Pe bune, Anays chiar face pasul ăsta? Când o carte are întorsături de situație la care nu te aștepți, cu siguranță este o carte bună!

Recomand! Din punct de vedere stilistic, dincolo de povestea în sine, cartea este o mică bijuterie.

Deja lucrurile se schimbă față de primul volum și intrăm într-o poveste mult mai coerentă și atractivă. E greu să lași cartea din mână odată ce guști stilul autoarei!

Eram reticent față de vol. 2. Mă întrebam dacă o să existe elementul de noutate care mi se părea logic să existe din moment ce e altă carte, sau va fi doar o prelungire de X pagini a primului volum. Cel mai mult mi-au plăcut paragrafele dinspre final în care sunt descriși acești bărbați buni. Au o aură de maturitate emoțională pe care o tot așteptam. Arată o perspectivă diferită de cea care impregnează primul volum și o bună parte din acesta, în care bărbații erau reduși cu sete la doar o literă. Atât de mare era înverșunarea. Măcar Eva avea un prenume întreg :) La fel cum mi-a plăcut ambiția de la final în a realiza noua experiență și a păși pe noile orizonturi. Oare s-a păstrat această ambiție, aceast nou mod de a vedea lucrurile? Uite așa am ajuns curios să citesc și volumul 3, proaspăt apărut.

O carte care abordează un subiect care este sensibil pentru mulți, o boală de care mulți suferă și pe care unii o ignoră. Cartea e ok ,cu unele erori....Dar apendicele este pe partea dreaptă nu pe stânga cum este în carte.

M-a captivat printr-un stil original și provocator. Cartea reînvie o tematică destul de rar abordată în literatură – tranziția la vârsta adultă, cu toate dilemele și conflictele sale interioare.

Abordarea despre sănătatea mentală și modul în care evoluează relațiile în perioada de tranziție de la adolescență la vârsta adultă m-au impresionat profund. Este o lectură care provoacă la introspecție și care, chiar dacă uneori poate părea brutală, rămâne o experiență literară valoroasă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult este contrastul între amuzament și tragedie – Remina Radu reușește să pună sub semnul întrebării realități dureroase, dar cu o doză de umor negru.

Este o carte care te face să gândești mai mult despre propria viață și despre relațiile cu cei din jur.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit este stilul autoarei, care alternează între versuri și proză, reușind să creeze un ritm captivant. Deși umorul negru poate fi un pic șocant, el adaugă o adâncire unică romanului, iar abordarea subiectelor „taboo” mă face să apreciez curajul autoarei.

Dialogurile sunt interesante, uneori spumoase, alteori dureroase, iar acest mix de emoții m-a făcut să mă simt mai aproape de personaje. O carte neconvențională, dar care merită citită.

„Minute până la miezul nopții” este o lectură provocatoare, care m-a surprins prin combinația între umorul negru și momentele de adâncă reflecție. Remina Radu reușește să îmbine cu măiestrie versurile și proza, creând o atmosferă captivantă care ține cititorul atent până la ultima pagină.

Am rămas surprinsă de poveste, asta pentru că-n primul rând titlul mă dusese cu gândul la cu totul o altă poveste. A fost o lectură destul de ușoară(am citit o în cateva ore), care m-a ținut cu sufletul la gură. Finalul m-a lăsat puțin în aer, nu mă așteptam la evenimentele din ultimele pagini. Per total am adorat cartea, poate pentru că și eu sunt olteacă și na.

În "Minute până la miezul nopții’’ autoarea a abordat un subiect sensibil, mai exact depresia. Deși îmi place să citesc despre această stare, nu am putut să relaționez cu personajele din carte, iar acest fapt a îngreunat lecturarea operei. În cele 200 de pagini urmărim modul în care protagonista a fost afectată de relațiile cu cei din jur sau de evenimentele prin care a trecut. Trecutul și prezentul se îmbina într-un mod interesant, iar astfel putem observa care au fost întămplările ce au marcat-o pe aceasta încă din copilărie.

„Omule deschide ochii” după cum zice Feli a fost prima chestie care mi-a venit în cap după ce am terminat cartea. Povestea urmărește o depresivă. Un om ca fiecare care nu se regăsește în sine, un om care merită ajutor din partea tuturor și nu respingere. Cineva care nu își acceptă problemele și are nevoie să iasă mereu din pielea sa și propriul suflet.Nu este genul meu, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut, este o carte îndreptată mai mult spre genul psihologic pentru a putea urmări toate suișurile sale și coborâșurile. Recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre această boală.