... Acul busolei sarea de la un pol la altul, cu zvacnituri bruste, parcurgea toate punctele cadranului si se intorcea din nou. Stiam ca, dupa teoriile cele mai cunoscute, scoarta minerala a globului nu este niciodata intr-un repaus absolut: schimbarile produse de descompunerea materiilor interne, agitatia produsa de marile curente lichide, actiunea magnetismului tind sa o zguduie fara incetare, chiar si atunci cand oamenii de la suprafata isi inchipuie ca totul e linistit dedesubt. Un astfel de fenomen nu m-ar fi ingrijorat prea tare sau, cel putin nu ar fi dat nastere unor temeri atat de groaznice. Dar alte fapte, alte imprejurari de o anume natura imi dezvaluira treptat adevarata stare de lucruri. Detunaturile se inmultira. Nu le-as putea asemui decat cu un mare numar de carute, alergand cu repeziciune pe caldaram, sau cu vuietul neintrerupt al tunetului. Busola, zdruncinata de fenomenele electrice, imi intari convingerea: scoarta minerala ameninta sa se rupa, masivele granitice sa se izbeasca unele de altele, fisura spre care eram purtati fara voia noastra sa se astupe, golul sa se umple cu fragmente de roci, iar noi, bieti muritori, eram amenintati sa fim zdrobiti in aceasta grozava stransatura. — Unchiule! Unchiule! strigai eu. Suntem pierduti, cu adevarat pierduti! Credeti ca in centrul Pamantului poate exista o alta lume? Ei bine, autorul crede ca exista. O calatorie extraordinara in interiorul Pamantului marca Jules Verne.