„Felicitări pentru admiterea la Academia Spirit”, scria acolo. Apoi a urmat partea despre cât de impresionați erau de talentul și potențialul ei, despre cum credeau că avea să exceleze la școală, bla, bla, bla. Dar Sanha a rămas blocată la prima propoziție.

Admisă? Ea? La Academia Spirit?

Dacă cineva i-ar fi spus asta cu câteva săptămâni în urmă, ar fi bufnit-o râsul. Dar acum, când acest lucru s-a întâmplat, nu i s-a mai părut deloc amuzant.

Sigur, mama ei o anunțase că i-a trimis candidatura. Dar Sanha nu s-a așteptat ca școala să o accepte. Academia Spirit era cea mai bună academie de pregătire pentru idolii K-pop din întreaga lume. Iar Sanha? Ea era ... mediocră. Nu avea nimic special.

― Nu e adevărat! a spus tatăl ei, când a auzit-o pe Sanha mormăind asta. Știu că poți să cânți!

― Tată, te rog, nu începe, a bombănit Sanha, afundându-se și mai mult în bancheta din spate. Toată familia ei, probabil chiar și Bori, pisica, știa că Sanha nu a mai cântat după acel incident. Nu în public, cel puţin.

― Ei bine, am ajuns, a spus tata, parcând mașina. Știi, gâză mică, o să fii... Dar Sanha nu-l mai asculta. Era prea ocupată să se holbeze pe fereastră, apoi a sărit din mașină.

― Uau, a șoptit ea. Chiar dacă încă era convinsă că totul este o farsă, să vadă Academia Spirit în realitate a fost de-a dreptul uluitor. Arăta ca Disneyland, dacă Disneyland ar fi călătorit în timp din anul 2300.”