Fragment din cartea "Castelul din Carpati" de Jules Verne

"De altfel, toata marfa aceea ieftina era de fabricatie tare proasta, barometrele neintelegandu-se intre ele in privinta variabilului sau a timpului frumos, acele orologiilor aratand ceasuri prea lungi sau minute prea scurte, in sfarsit, lucru de mantuiala. Poate ca ciobanul banuia una ca asta si nu tinea deloc sa faca pe cumparatorul. Totusi, in clipa cand era gata sa-si apuce din nou toiagul, iata-l ca scutura un soi de tub atarnat de breteaua marchitanului, zicand:

— La ce-i buna teava asta...? 

— Teava asta nu-i o teava.

— Sa fie o latratoare?

Si ciobanul intelegea prin asta un fel de pistol vechi, cu teava rasfranta.

— Nu, zise evreul, e o luneta.

Era una dintre lunetele de rand, care maresc de cinci-sase ori obiectele sau le apropie in egala masura, ceea ce produce acelasi rezultat. Frig desprinsese instrumentul, il privea, il pipaia, il intorcea, facea sa-i lunece, unul peste altul, cilindrele. Apoi, dand din cap:

— O luneta? spuse.

— Da, pastorule, ba inca una strasnica si care-ti lungeste binisor vederea.

— Pai am ochi buni, prietene. Pe timp senin vad ultimele stanci pana la capatul Retezatului si cei din urma copaci din fundul pasului Vulcan.

— Fara sa clipesti...?

— Fara sa clipesc. Roua m-a invrednicit de una ca asta, ca dorm de cu seara pana dimineata sub cerul liber. Iaca ce-ti curata de minune lumina ochiului."