Munca

Munca definește cine suntem. Ea ne determină statutul și dictează cum, unde și cu cine ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Ne mijlocește stima de sine și ne modelează valorile. Dar oare suntem programați genetic să muncim atât de mult pe cât o facem? Oare și strămoșii noștri din Epoca Pietrei au trăit pentru a munci și au muncit pentru a trăi? Și cum ar putea arăta o lume în care munca joacă un rol mult mai puțin important?

Pentru a răspunde acestor întrebări, James Suzman prezintă o istorie grandioasă a „muncii” de la originile vieții pe Pământ până în prezentul tot mai automatizat, aducând în discuție unele dintre cele mai profunde presupuneri pe care le facem despre persoanele care suntem. Extrăgând idei revelatoare din antropologie, arheologie, biologie evolutivă, zoologie, fizică și economie, Suzman arată că, deși am evoluat pentru a găsi bucurie, sens și scop în muncă, strămoșii noștri au muncit mult mai puțin și au privit munca foarte diferit față de cum o facem noi acum, în cea mai mare parte a istoriei umanității. Cultura noastră contemporană a muncii, ne explică autorul, își are rădăcinile în revoluția agricolă de acum zece mii de ani. Percepția despre ce înseamnă să fii om ne-a fost transformată prin trecerea de la vânat și cules la producția de alimente și, mai târziu, prin migrația noastră către orașe. De atunci, relațiile cu ceilalți și cu mediul înconjurător și chiar modul în care percepem trecerea timpului nu au mai fost aceleași.

Susținând că ne aflăm într-un punct similar de răscruce din istorie, Suzman arată modul în care automatizarea ar putea să revoluționeze relația noastră cu munca și, astfel, să deschidă porțile unui viitor mai durabil și mai echitabil pentru lumea noastră și pentru noi înșine.