Ce înseamnă, astăzi, a fi român? Întrebarea pare simplă, dar oricine a încercat să-i răspundă cu onestitate știe cât de repede se dizolvă răspunsurile facile — fie în mitologie patriotardă, fie în autoflagelare cosmopolită.

Cartea de față propune o cale a treia: examinarea filosofică, lucidă și fără complexe, a ceea ce s-a numit, rând pe rând, „specificul național”, „sufletul românesc” sau, mai prudent, „identitate culturală”. Autorul reia firul marilor dezbateri din cultura română — de la Maiorescu și Eminescu la Blaga, Cioran, Noica, ș.a. — și le confruntă cu provocările prezentului: globalizarea, diaspora, criza tradiției, raportul tensionat dintre Orient și Occident, dintre rural și urban, dintre memorie și uitare.

Departe de a oferi o definiție închisă, cartea își asumă identitatea ca pe o întrebare deschisă, un proces, nu un patrimoniu. Românitatea apare astfel nu ca esență metafizică, ci ca țesătură vie de limbă, istorie, geografie, religie și opțiuni morale — o țesătură care se reface, zilnic, în felul în care alegem să gândim, să vorbim și să trăim.

O carte pentru cei care nu se mulțumesc nici cu clișeele patriotice, nici cu disprețul de sine, și care vor să gândească, în sfârșit, limpede despre ei înșiși.

O abordare mai decomplexată a filosofiei româneşti, în evoluţia ei istorică, mi-am dorit dintotdeauna, deşi am înţeles şi eu, ceea ce ştie oricine, că o asemenea lucrare nu mai este posibilă decât ca produs de echipă şi ca trudnicie desfăşurată pe parcursul mai multor decenii de eforturi conjugate. O istorie a filosofiei, ca rezultat colectiv sau, mai rar, singular, ca produs al sârguinţei unui autor, este, oricum, o ispravă referenţială în istoria oricărei culturi, o tentaţie şi un semn de maturitate spirituală în evoluţia oricărei comunităţi. Acestea trebuie încurajate şi, eventual, recunoscute ca manifestări de excepţie, care coboară demersul epistemic la fundamente, la invarianţi, la elementele prime din borangicul polivalent al unei culturi.