„Intitulat inițial cu expresia latină (Dies irae) din poemul liturgic medieval, romanul e, în bibliografia lui Agopian, cel mai apropiat, ca intrigă, de timpul nostru. Înrudite cu Ragtime al americanului E.L. Doctorow și cu Spuma zilelor de Boris Vian, dar cu un puternic filon balcano-levantin, paginile acoperă, prin genealogia personajelor și extensiile fantasmelor acestora, intervalul dintre zavera lui Tudor Vladimirescu și interbelicul autohton, avînd însă în centru ziua de «15 maiu 1915»...

Ziua mîniei conține deja toate datele neobalcanismului artist, speculativ și morbid care-l va impune, ulterior, pe Agopian drept unul dintre cei mai rafinați și mai originali scriitori români dintotdeauna (îmi măsor bine evaluările). În primul rînd, minuția malițios-decadentă a reconstituirii atmosferei de epocă și, în al doilea rînd, jocurile cu cronologia, din perspectiva morților viitoare ale personajelor și a Artei care edifică și distruge totul...

Meticulos documentat, cu reconstituiri infinitezimale de atmosferă și medii sociale, Ziua mîniei își asumă libertăți multiple, inclusiv licențiozități lexicale, se răsfață ludic în speculații etimologice pe marginea numelor proprii, valorifică apocrife picante, reale sau inventate, ale unor intriganți internaționali sau prostituate de lux, amestecă personaje istorice reale printre cele pur imaginare, deturnează realul către «povești absurde» (cum se intitulează cîteva capitole modulare), combină dezinvolt «dulcele stil clasic» cu experimentul (post)modern, amestecă registrele și cronologiile, realismul, suprarealismul și infrarealismul, developînd, pe dedesubt, o filosofie sceptic-hedonică a existenței. Romanul ar fi trebuit să consacre, la momentul apariției, un (excepțional) prozator.” (Paul Cernat)