Ultimul Culianu

„Strălucit profesor de istoria religiilor, consecvent adversar al superstiţiilor tribaliste şi al furiilor naţionaliste, Culianu a fost ucis în clădirea Divinity School din campusul Universităţii din Chicago, pe 21 mai 1991. Temerile cărturarului asasinat cvasiritualic, cu peste trei decenii în urmă, sunt de o dureroasă şi primejdioasă actualitate.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

„Apariția lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneți, mai temeinici. Dispariția sa a fost o catastrofă; fără emulația stârnită de extraordinara sa reușită, am redevenit ce eram, și chiar mai puțin decât atât. O cultură nu trăiește (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri și iluminări. După entuziasmul stârnit de revelațiile lui Mircea Eliade, a urmat emoția stârnită de revelațiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că absolutul filozofiei se trage din existența ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a inițiat în absolutul cunoașterilor revolute și viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii și au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanți recunoscuți de toți; și amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul – unul cu îndrăzneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluționar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariția lor nu a urmat nimic. Străpungerile și iluminările prilejuite de creația lor au rămas, în țările care le-au dat naștere, lipsite de orice consecințe. Odată ei plecați, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiți de geniu.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

„Cărui tip de om îi adresează ultimul Culianu iluminările sale? se întreabă Horia-Roman Patapievici. O întrebare gemelară: cărui tip de om i se adresa Giordano Bruno înainte ca întregul proiect al Renaşterii, cu a sa mundus imaginalis, să fie blocat de Reformă şi Contrareformă? Portretul acestei umanităţi este portretul ultimului Culianu, un portret de reflex utopic, cum observă şi autorul, la antipodul omului recent: «…este omul cu cap de savant, inimă de adolescent, curiozitate de experimentator, acribie de filolog, vastitate de computer, rapiditate de microprocesor, claritate de matematician şi putere de a trăi orice fel de viaţă ca pe o formă de tehnologie avansată proprie cyborg-ului». Cartea mi se pare exemplară nu numai prin argument şi acribie, ci şi prin faptul că restituie o personalitate atât de complexă precum Ioan Petru Culianu spaţiului culturii române, o cultură care nu a ştiut să valorifice intuiţiile celor câteva personalităţi prestigioase care o consacră universalităţii.“ — ANGELO MITCHIEVICI