N-am scris niciodata literatura ca sa public carti, ci ca sa traiesc in ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume noua si speciala, o experienta noua ca o noua indragostire sau ca o noua calatorie (da, uneori si ca o noua boala).

Am trait, scriind Theodoros, povesti de dragoste, povesti eroice, povesti atroce, povesti reale si fantastice, voluptuoase si crude, petrecute in spatii geografice si epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat sa le reconstitui cu acribie, dar si cu un zambet ironic. M-am afundat pe cararile ce se bifurca ale Bibliei, ale cartii sfinte etiopiene Kebra Nagast si ale Alixandriei noastre, gasind in toate o expresivitate uimitoare si fara sfarsit. In mijlocul pandemiei, al razboaielor, al depresiilor si deceptiilor zilei de azi, am avut nevoie sa traiesc o vreme in tacerea de capela zugravita cu sineala si chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, catre singurul lucru pe care-l pretuiesc cu adevarat, frumusetea. - Mircea Cartarescu