Cu toate ca in ultimii ani am scris destul de putin despre cartile contemporanilor mei, ii citesc pe multi, fara prejudecati si deloc blocat intr-o anume paradigma literara. Am traversat relaxat pana si campurile lexicale ale diverselor manifeste ale tinerilor scriitori, mereu atent la emergenta unor eventuale idei intemeietoare. Nimic nu ma scandalizeaza si nu ma inhiba in limbajele imaginante: de la cele excesiv erotice, radical-experimentaliste sau gratuit-ludice, pana la cele delirant-mistice ori redundant-academice. E o disponibilitate care imi dezvolta si rafineaza, in cele din urma, discernamantul si spiritul critic. Alergia mea la dogmatism si intoleranta s-a format si prin aceasta alimentatie copioasa si oximoronica. Subtilele rafinamente ale nutritiei culturale sunt mai curand fenomene de regim si asceza si urmeaza unor intervale de excese si bulimie. Asa ca citesc satisfacandu-mi o foarte variata gama de disponibilitati spirituale, intelectuale si afective. Si, in functie de sugestiile secrete ale trupului, citesc chiar, metaforic vorbind, in cele doua mari si divergente moduri de medicatie: alopatia si homeopatia. Cartile pot fi vindecatoare. Trebuie doar ca lectura sa fie administrata adecvat. E vorba insa despre o terapie subtila, cu implicatii in alchimie, in care cititul e aliment si medicament deopotriva. - Petru Poanta, 2011