Mai pestriț și mai fistichiu decât orice capete încoronate pe care le-ați putea întâlni vreodată, regele nostru e tare iubit de supușii săi, chit că e rege doar cu numele.

Un rege cam sărăcuț, ce-i drept, Papucănbag se ghiftuiește pe unde nimerește, când pe la nunți, când prin vecini, veselindu-se pe la petreceri și plecând acasă încărcat de bunătăți și cu buzunarele ticsite de chiftele.

Dar când un leu fugit de la circ își face apariția la castelul lui dărăpănat și prăfuit, tihna se duce iute pe apa sâmbetei! Căci nu trece mult, și leului îi urmează exemplul și alte animale...

Cornel Vlaiconi „M-am născut, am crescut și trăiesc în București. În anul în care totul s-a schimbat, 1989, aveam 16 ani – precis cât e nevoie să nu uiți să ții ochii deschiși. Am absolvit Facultatea de Drept, fără ca realitatea gri a sălilor de tribunal sau geometria contractelor comerciale să mă atragă. M-am specializat în prelucrare de imagine, am devenit grafician, iar de mai bine de zece ani lucrez în domeniul farmaceutic. După ora cinci și în weekend descopăr orașul și împărtășesc articole bine documentate pe un blog pe care l-am transformat într-o comunitate. Scriu despre străzi, oameni și întâmplări care sunt sau au fost în vremuri pe care le-am moștenit în fotografii alb-negru. Am doi copii, pentru care inventez povești cu totul și cu totul noi în fiecare seară. Dar mult înainte ca ei să-mi intre în viață, pe fereastră mi-a intrat un papagal rătăcit și cam speriat. După spaima primelor zile, papagalul a devenit de-al casei. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia lui de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că le poartă de grijă stăpânilor lui. Așa am început să scriu o carte, deocamdată singura.“