Polița cu Visuri reușește să scoată din ascunzișuri cele mai adânci emoții și frământări lăuntrice. Sufletul se despică în două, iar din rana lui se însuflețesc și zboară liber în lume stări și frenezii, lacrimi și râs, amar și dulce, spini și petale, morți și învieri, soare și furtună, viața. Versurile sunt pline de lumină și sensibilitate, nimic nefiind lăsat la voia întâmplării în ceea ce înseamnă trecerea, iubirea, moartea, frica de pierdere, atașamentul față de rădăcini, neuitarea celor care nu mai sunt, însingurarea celor care au rămas.

Polița cu visuri este despre efemeritate și despre goana prin anotimpuri, despre regăsire, despre disperarea de a nu mai avea timp, despre neputința de a redeveni copii. Pe Polița cu visuri stă așezată încercarea curajoasă de a retrăi anii uimirii pure când visările nu aveau nici odihnă, nici hotar.