Pe cont propriu. Jurnal (1989–1995)

Scriitoarea Doina Jela și-a publicat însemnările zilnice din perioada comunistă încă de la jumătatea anilor 1990, dar, în același timp, a continuat să-și noteze în jurnal diverse întâmplări. Acum, la peste două decenii, s-a hotărât să publice notițele din perioada 19 septembrie 1989 – 30 decembrie 1995, anii unor mari prefaceri politice, sociale și economice pentru România și, de fapt, pentru întreaga Europă Răsăriteană. În jurnal se regăsesc atât informații despre viața culturală a Constanței, unde locuia pe atunci, cât și notații despre intelectuali de prestigiu cu care a intrat în contact imediat după Revoluție. Este o carte despre anii tranziției, cu referiri la fețele noi din politica internă și crizele din 1990 (conflictul de la Târgu Mureș, protestele din Piața Universității, Mineriada, alegerile din „Duminica orbului”) și cu numeroase reflecții bazate pe lecturi din domenii vaste (filosofie, religie, științe politice, psihologie politică) și din autori interziși până atunci în România.

„Multe notații din paginile de mai jos nu mă avantajează, în perspectiva timpului, deloc. Chiar deloc. Am optat să le păstrez totuși, ca pe o fișă clinică, în fond, și Telejurnalul de noapte (TJN) tot o fișă clinică fusese, de data asta a unui adevărat tur de forță. Anii 1990–1995 reprezintă intervalul de timp în care într‑un ritm rapid s‑a produs inversul spălării mele pe creier operate de regim pe durata celor treizeci de ani de bombardament ideologic, i‑aș zice chiar iradiere ideologică. Am ales totuși, pentru a amenda acea imagine, soluția notelor de subsol, o manieră de a «dialoga» cu mine însămi, la distanța de treizeci de ani, ca un fel de dialog al psihoterapeutului de azi cu pacientul încă nevrotic sau pe cale de a ieși din nevroză, de acum treizeci de ani. Și cu multe‑multe note de lectură, rezumate de‑a binelea, plicticoase și puerile până și pentru mine. Deși aveam la

Revoluție, marea cotitură din viața noastră (a unora dintre noi fractură…), treizeci și opt de ani!

Pentru oricine sunt, cred, interesante propriile notații făcute în urmă cu douăzeci și cinci‑treizeci de ani, pentru a măsura cum a scăzut, cum a crescut, cum s‑a schimbat, în mod real, și nu cum își închipuie, proiectând asupra trecutului lumina prezentului și propria indulgență cu sine. Despre notațiile mele îndrăznesc să sper că sunt de un interes mai larg, în măsura în care dau o idee despre cum se schimbă perspectiva noastră a tuturor, în momente de cotitură istorică, de schimbare a direcției, de răsturnare de valori. Cum s‑a schimbat ea atunci față de anii dictaturii și cum s‑a schimbat acum, la peste treizeci de ani de la dezvrăjire, față de atunci, când nu trecuseră decât cinci ani de la începuturile ei. Procesul nu este liniar și vectorial, ci comportă și întoarceri, al căror rezultat, nu cel mai nesemnificativ, este uneori faimoasa nostalgie.”

DOINA JELA