Clubul Dezastrelor

Lumea le-a pus la locul lor. Ele au hotărât că merită altul.

Oxford, Mississippi, vara lui 1933. Birdie Calhoun are douăzeci și patru de ani, e contabilă, nemăritată, „cuvioasă și cuviincioasă”, iar cel mai îndrăzneț lucru pe care l-a făcut vreodată a fost să-și spună opinia. Când soțul surorii ei dispare cu tot ce avea valoare în casă, banca amenință să le ia conacul ipotecat.

Aici intervine Charlie, o mamă abia întoarsă dintr-un loc despre care refuză să vorbească, hotărâtă să-și recupereze fiica cu un plan pe care niciun om întreg la minte nu l-ar aproba: un club de dans, zece cenți dansul. Birdie refuză categoric la început, dar ajunge curând să-i țină socotelile. Doar că în spatele ușilor închise se întâmplă mult mai multe lucruri decât simplul dans.

În scurt timp, conacul devine adăpostul celei mai neașteptate găști de femei din Sud: o veterană cu dantură falsă, o dansatoare bătăioasă, două gemene foste artiste de circ, o doamnă misterioasă la volanul unui Pierce-Arrow și o viitoare doctoriță. Adăugați un șerif care dă târcoale, stăpâna casei care se întoarce pe neașteptate exact în cel mai aglomerat weekend și bastonul electric al bunicii, ținut mereu la îndemână.

Nu departe de acolo, la orfelinatul din oraș, Meg, o fetiță de unsprezece ani, a înțeles deja că doamnele de la caritate preferă bebelușii în locul „fetelor mari”. Așa că își exersează discursul și falsifică numărul de pe cărțile poștale de Ziua de Vizită: în loc de doi bebeluși, scrie zece. Doar-doar o veni mai multă lume.

Într-o vreme în care sistemul hotăra care femei au dreptul să devină mame, Birdie, Charlie și Meg n-au bani, n-au protectori și n-au de gând să mai ceară voie. Au în schimb un umor sec pe care nu li-l poate lua nimeni.

Kathryn Stockett, autoarea fenomenului Culoarea Sentimentelor (15 milioane de exemplare vândute și o ecranizare premiată cu Oscar), revine după 17 ani cu un roman despre care cititorii din toată lumea spun un singur lucru: a meritat fiecare an de așteptare.

🩵 Cartea a petrecut peste 15 săptămâni la rând pe locul 1 în topul Amazon, are nota 4,6 din peste 463.000 de evaluări pe Goodreads, iar Freida McFadden a numit-o „ficțiune istorică la cel mai înalt nivel”. 💙

Intră în Clubul Dezastrelor. O să râzi, o să plângi, iar la ultima pagină o să-ți fie deja dor de ele.

Recenzii

„Una dintre lecturile mele preferate din acest an… Ficțiune istorică la cel mai înalt nivel. Până la ultimul capitol, aveam lacrimi în ochi.” – Freida McFadden, autoarea seriei Menajera, în The Guardian

„Atât de captivantă, de palpitantă și de-a dreptul fabuloasă, încât nu vrei să se mai termine.” – Oprah Daily

„Inteligentă, amuzantă și purtată de personaje de neuitat, ale căror opinii și fapte sar din pagină. O lectură obligatorie.” – Bonnie Garmus, autoarea bestsellerului internațional Lecții de chimie

„Spirituală, îndrăzneață și captivantă, dar și sfâșietoare și plină de compasiune, Clubul dezastrelor e arta poveștii la cel mai înalt nivel. Personajele create magistral de Stockett sunt pur și simplu de neuitat.” – Shelley Read, autoarea bestsellerului internațional Viața ca un râu

„O poveste năvalnică și zguduitoare despre greutăți și nedreptate, despre cruzimea aparte care se dă drept caritate, despre dorul primar al copiilor fără mame și al femeilor fără copii.” – The New York Times, Editors' Choice

„Poate cel mai important eveniment editorial al anului: Kathryn Stockett revine la 17 ani după fenomenul global Culoarea sentimentelor.” – The Mirror

„Imposibil de lăsat din mână… O poveste plină de răsturnări… Fanii romanului Culoarea sentimentelor vor adora noul ei roman.” – Kirkus Reviews

„Când hilar, când sfâșietor, romanul oferă o privire memorabilă asupra alegerilor imposibile cu care s-au confruntat femeile în timpul Marii Crize.” – Publishers Weekly

„O aventură trepidantă despre familia pe care ți-o alegi, despre surori complicate, despre busole morale puse la încercare și despre femei descurcarete care scot tot ce se poate (chiar și un ban ușor) din împrejurări cumplite. Stockett e o povestitoare născută.” – The Sunday Times

„Ar trebui să te înfurie ce li s-a făcut femeilor care nu se conformau și, poate, ce li se face femeilor și astăzi.” – Bookreporter

„Un puternic roman feminist… Stockett aduce în lumină un subiect rar explorat în ficțiune: sterilizarea forțată a femeilor în baza legilor și politicilor eugenice.” – El Periódico

„La fel de ironic ca Catch-22 și la fel de aspru ca Fructele mâniei… Intriga e construită strâns și inteligent, iar personajele lui Stockett prind viață fără efort.” – The Oxford Eagle

„O ficțiune istorică plină de vervă… Fire narative împletite cu măiestrie și o distribuție plină de culoare.” – The Economist

„Toate cele trei protagoniste sunt convingătoare, dar Meg e vedeta… Vocea ei e unică și te face să râzi în hohote.” – Minnesota Star Tribune

„Cititorii vor râde chiar și atunci când plâng.” – ELLE (Franța)

Știu de ce cântă pasărea din colivie

🐦 Publicată în 1969. Primul volum dintr-o serie autobiografică de șapte cărți, Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970 și a rămas în print neîntrerupt până astăzi.

🐦 Tradusă în 17 limbi. Citită de milioane de oameni pe toate continentele, cartea a devenit unul dintre cele mai recunoscute texte autobiografice din literatura mondială.

🐦 Interzisă de aproape 40 de ori. Scoasă din biblioteci și din săli de clasă de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. De fiecare dată, a supraviețuit.

🐦 Predată în licee și universități americane de peste 50 de ani. James Baldwin a scris despre ea că „îl eliberează pe cititor în viață". Generații întregi de cititori au spus același lucru în propriile lor cuvinte.

🐦 Prima ediție în limba română. Tradusă de Justina Bandol, apărută la Bookzone în 2026.

Există un moment din această carte la care mă întorc din nou și din nou.

Maya și-a pierdut vocea. Nu metaforic, a ales să tacă, după ceva ce nu putea numi și nu putea spune nimănui. Și apoi apare o femeie care nu încearcă să o salveze sau să o consoleze. Pur și simplu îi citește cu glas tare o pagină dintr-o carte și îi spune că nu va iubi niciodată poezia până nu o aude din propria ei gură. Apoi, vocea ei se întoarce prin cuvintele altora: prin cărți, prin poezie citită cu voce tare, prin frumusețea unui rând spus bine. Și din acel loc, din întâlnirea dintre o fetiță care tăcuse și cuvintele care o așteptau, s-a născut una dintre cele mai importante autobiografii scrise vreodată.

În 1969, Maya Angelou a publicat prima carte dintr-o serie de șapte volume autobiografice. Nu știa că scrie una dintre cele mai importante cărți ale secolului XX, știa doar cum arată copilăria într-un orășel din Sudul segregat al Americii, cum se simte să crești convinsă că nu aparții nicăieri și că demnitatea nu e un dar, ci o decizie pe care o iei în fiecare dimineață. Și că propria ta voce, în propria ta limbă, e singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni, dacă nu-l dai tu.

Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970, a intrat în curricula școlară americană și a rămas acolo mai bine de cincizeci de ani. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. A fost interzisă și scoasă din biblioteci de aproape patruzeci de ori, de fiecare dată de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. 

Dar cartea a supraviețuit, ca să ne arate ce înseamnă să cauți locul în care aparții, să îți recuperezi vocea după ce ai tăcut și să înțelegi că demnitatea nu ți se acordă – ți-o construiești singur, din întâlnirea cu cuvintele care te așteaptă.

Exact cum a construit-o Maya Angelou. Exact cum a construit această carte.

Există din 1969. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. Nu a apărut niciodată în română, până acum, în traducerea Justinei Bandol, la Bookzone.

Recenzii

„Știu de ce cântă pasărea din colivie îl eliberează pe cititor în viață, pur și simplu pentru că Maya Angelou își înfruntă propria viață cu o minune atât de emoționantă, cu o demnitate atât de luminoasă. Nu am cuvinte pentru această realizare." - James Baldwin — scriitor american

„O lucrare elaborată cu grijă, simultan hilară și tragică." - The New York Times

„Știu de ce cântă pasărea din colivie a devenit talismanul meu. Eram fata care fusese violată la nouă ani și care refuzase să spună ce se întâmplase. Înțelegeam de ce Maya Angelou nu vorbise ani de zile. Rezonam cu fiecare cuvânt al ei." - Oprah Winfrey 

„O lucrare prezentă în conversațiile despre mișcarea #MeToo, autocompasiune și întrebarea cum stai în picioare la capătul unui deceniu tumultuos și privești înainte cu speranță." - Smithsonian Magazine

“Cartea asta a stat în casa mea de aproape 10 ani, și, de mai mult timp decât îmi place să recunosc, nu am mai citit de plăcere, mereu cu școala de vară sau lecturile obligatorii care îmi stăteau în cale. Odată cu trecerea tristă a Mayei Angelou, mi-am amintit de cartea asta și am decis să o citesc în sfârșit.

Uau. Am experimentat direct cât de puternice sunt cuvintele Mayei. Chiar dacă sunt un bărbat asiatic de 23 de ani, m-am simțit atât de conectat la poveștile ei și, uneori, m-am trezit strigând literalmente la unele dintre indignările și prejudecățile cu care s-a confruntat. Adesea citeam pasaje de mai multe ori pentru a înțelege sensul mai profund a ceea ce scria, și când în sfârșit simțeam că am înțeles, asta făcea cartea cu atât mai bogată. Maya mi-a readus magia literaturii și pentru asta îi mulțumesc.” - Reddit Review

Inclusă în lista celor mai influente 100 de cărți scrise în engleză de după 1923. Cartea care „a creat noi căi literare pentru autobiografia americană". - Times Magazine – Lista 100 Best Books