Pachet Clipe cu imprumut - 2 carti

Niste carti superbe care mi-au placut extrem de mult. 😍😍

M-a captivat printr-un stil original și provocator. Cartea reînvie o tematică destul de rar abordată în literatură – tranziția la vârsta adultă, cu toate dilemele și conflictele sale interioare.

Abordarea despre sănătatea mentală și modul în care evoluează relațiile în perioada de tranziție de la adolescență la vârsta adultă m-au impresionat profund. Este o lectură care provoacă la introspecție și care, chiar dacă uneori poate părea brutală, rămâne o experiență literară valoroasă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult este contrastul între amuzament și tragedie – Remina Radu reușește să pună sub semnul întrebării realități dureroase, dar cu o doză de umor negru.

Este o carte care te face să gândești mai mult despre propria viață și despre relațiile cu cei din jur.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit este stilul autoarei, care alternează între versuri și proză, reușind să creeze un ritm captivant. Deși umorul negru poate fi un pic șocant, el adaugă o adâncire unică romanului, iar abordarea subiectelor „taboo” mă face să apreciez curajul autoarei.

Dialogurile sunt interesante, uneori spumoase, alteori dureroase, iar acest mix de emoții m-a făcut să mă simt mai aproape de personaje. O carte neconvențională, dar care merită citită.

„Minute până la miezul nopții” este o lectură provocatoare, care m-a surprins prin combinația între umorul negru și momentele de adâncă reflecție. Remina Radu reușește să îmbine cu măiestrie versurile și proza, creând o atmosferă captivantă care ține cititorul atent până la ultima pagină.

Am rămas surprinsă de poveste, asta pentru că-n primul rând titlul mă dusese cu gândul la cu totul o altă poveste. A fost o lectură destul de ușoară(am citit o în cateva ore), care m-a ținut cu sufletul la gură. Finalul m-a lăsat puțin în aer, nu mă așteptam la evenimentele din ultimele pagini. Per total am adorat cartea, poate pentru că și eu sunt olteacă și na.

În "Minute până la miezul nopții’’ autoarea a abordat un subiect sensibil, mai exact depresia. Deși îmi place să citesc despre această stare, nu am putut să relaționez cu personajele din carte, iar acest fapt a îngreunat lecturarea operei. În cele 200 de pagini urmărim modul în care protagonista a fost afectată de relațiile cu cei din jur sau de evenimentele prin care a trecut. Trecutul și prezentul se îmbina într-un mod interesant, iar astfel putem observa care au fost întămplările ce au marcat-o pe aceasta încă din copilărie.

„Omule deschide ochii” după cum zice Feli a fost prima chestie care mi-a venit în cap după ce am terminat cartea. Povestea urmărește o depresivă. Un om ca fiecare care nu se regăsește în sine, un om care merită ajutor din partea tuturor și nu respingere. Cineva care nu își acceptă problemele și are nevoie să iasă mereu din pielea sa și propriul suflet.Nu este genul meu, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut, este o carte îndreptată mai mult spre genul psihologic pentru a putea urmări toate suișurile sale și coborâșurile. Recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre această boală.

Mi-a plăcut curajul autoarei de a aborda un subiect atât de complex și controversat, păstrând în același timp un ton autentic și autoironic. Dialogurile sunt vii, iar gândurile personajului principal sunt atât de bine scrise încât m-am regăsit de multe ori în ele.

Personajul principal este bine conturat, însă celelalte personaje nu au fost suficient de dezvoltate pentru a oferi un context mai bogat

În timp ce stilul de scriere este captivant, povestea pare să se învârtă prea mult în jurul aceleiași idei, fără să evolueze cu adevărat.

Cartea are momente de profunzime care te fac să reflectezi asupra alegerilor și moralității, dar, în același timp, sunt și pasaje care par forțate sau prea dramatizate.

Am apreciat curajul autoarei de a vorbi despre subiecte tabu și de a face asta într-un mod atât de sincer. Totuși, unele pasaje mi s-au părut prea lungi și oarecum auto-justificative.

Dialogurile sunt excelente, iar gândurile personajului principal sunt extrem de bine scrise. Am rezonat cu ideea că fiecare acțiune are o motivație diferită, însă povestea mi s-a părut pe alocuri grăbită.

Mi-a plăcut onestitatea brută și modul în care autoarea explorează zona gri a relațiilor. Însă stilul poate părea uneori prea introspectiv, iar unele pasaje devin repetitive

Este o poveste care te face să te întrebi ce ai face în locul personajului principal și cât de subiectivă este moralitatea. Totuși, pe alocuri, mi s-a părut că autoarea insistă prea mult pe justificări și mai puțin pe dezvoltarea personajelor secundare.

Pff , foarte multe greșelii gramaticale Plus sare dintr-un subiect în altul fără a-l termina pe pimul

Joker cu împrumut

Hai sa ne prefacem și mâine, astăzi ne-am prefăcut destul! Joker-ul cu împrumut este de fapt cartea întinsă, într-o zi de azi, în jocul sorții, unui necunoscut - care îți devine ulterior atât de cunoscut încât îl confunzi cu tine, devine chiar parte din tine - este speranța pe care o oferi în iluzia vieții de a fi sau nu prins într-un carusel defect. Uneori este mâna întinsă, chiar dacă ți se cere sau nu asta și indiferent de forma pe care o îmbracă acest ajutor material sau spiritual sau de modul de rezolvare, cu gândul, cuvântul, rugaciunea sau cu fapta. Oricum ar sta timpul, drept sau strâmb, uneori sufletul e în genunchi, iar timpul nu îți dă niciodată rest, dar sufletul da, îți dă cu rest. Și ce de resturi trebuie să mai aduni apoi și să le lipești, ele iar se rup, tu iar le lipești și tot așa. Conștient fiind că nimeni altcineva nu va putea lipi aceste bucăți decât tu însuți. Că nu va mai fi la fel, e normal, dar cu cât ai mai multe petice, cu atât devii mai puternic și mai frumos, altfel ai rămâne sterp. Dar îți mai este necesar ceva ca să poți reîntregii intregul. Mâine, cealaltă mână, îți va restitui joker-ul, fără dobândă, făra să soliciti, fără nimic altceva. Un împrumut al vieții lipsit de contract și fără să fie purtător de dobândă. Cecul în alb e încrederea în mâna întinsă, mână care nu vine să certe, nu vine sub formă de palmă, ci vine să mângâie rănile sângerânde ale celuilalt. Este liantul, lipiciul de care ai nevoie ca tu sa lipești acele bucăți rupte, rătăcite. Un roman care trebuie citit printre rânduri și în care autoarea se confundă pe alocuri cu protagoniștii și de ce nu și cu cititorul. Cărțile sunt atât de bine amestecate încât că nu știi care este Asul de Treflă sau Dama de Pică sau dacă 7 de romb e chiar pierdut sau așa a dorit autoarea. 7, căutător de adevăr, perfecțiune și siguranță, motorul vieții, unirea spiritului cu materia, ce încărcătură și câte înțelesuri poate avea în jocul sorții! Trebuie să cunoști toate cărțile jocului ca să poți intra în trăirile personajelor. Dincolo de descrierile destul de amănunțite ale scenelor de dragoste și sex ale celor doi, care sunt un fel de sare și piper al romanului, pikanterii altfel spus, rămâne modul în care autoarea a știut sa împrumute Joker-ul condeiului. Când viața nu se întinde bine pe pâine, atunci ronțăi-o ca pe grisine! Merian P