Volumul al cincilea al seriei Platon – Opera integrală (POI, 5) cuprinde dialogurile Timaios, Critias, Philebos, cărora li se adaugă Scrisoarea a VII-a (singura scrisoare, dintre cele treisprezece atribuite lui Platon, considerată autentică de majoritatea criticilor moderni). Toate aceste patru opere aparţin perioadei târzii de creaţie a filozofului – așa cum o arată mai ales argumentele stilometrice (vezi POI, 1, 20) – precedând totuși marele dialog Legile, ultima operă a lui Platon, rămasă neterminată, pentru care am rezervat vol. VI din POI.

Prin subiect, cele patru scrieri sunt foarte variate: Timaios se ocupă cu cosmogonia, cosmologia, fizica și fiziologia, Critias (continuare la Timaios) tratează despre presupusul conflict existenţial dintre Atlantida și Atena străveche, Philebos interoghează natura și genurile plăcerii și contribuţia ei la viaţa bună, iar în Scrisoarea a VII-a Platon explică motivele pentru care a făcut trei călătorii în Sicilia, arată cauza rupturii dintre el și tiranul Siracuzei, Dionysios cel Tânăr (II), dar adaugă și un excepţional „interludiu filozofic“.

Născut la Atena în 427 î.Cr., într-o familie de vază, Platon părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte pentru delict de opinie de democraţia recent restaurată după înfrângerea din Războiul Peloponeziac: filozoful ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul.

Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școală superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347.

De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând cel puţin 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri și majoritatea dialogurilor îl au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu o dată s-a recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răsturnări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condiţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.