O ultima scrisoare (resigilat)

Beckett,

Dacă citești asta, ei bine, știi cum e cu ultima scrisoare. Tu ai scăpat. Eu nu. Nu te mai învinovăți, pentru că știu că, dacă ar fi fost vreo șansă să mă salvezi, ai fi făcut-o.

Am nevoie de un singur lucru de la tine: lasă armata și du-te la Telluride.

Sora mea mai mică, Ella, își crește singură gemenii. E prea independentă și nu se lasă ajutată ușor, dar și-a pierdut bunica, părinții, iar acum și pe mine. E prea mult de îndurat pentru oricine. Nu e drept.

Și asta nu e tot: mai e ceva ce nu știi, care îi destramă familia. O să aibă nevoie de ajutor.

Așa că dacă eu nu mai sunt, nu pot fi acolo pentru Ella. Nu pot să-i ajut să treacă peste asta. Dar tu poți. Te implor, ca pe cel mai bun prieten al meu: du-te și ai grijă de sora mea, de familia mea.

Te rog, nu o lăsa să treacă singură prin asta.

Ryan

Recenzii:

„Poartă rimel rezistent la apă când citești această carte. Serios, rimel rezistent la apă și șervețele.” – Debra

„Este genul de iubire care poate rezista oricăror încercări. Scrisorile pe care și le-au trimis unul altuia erau atât de frumoase încât pur și simplu mi-au înmuiat inima. Mi se pare că notițele scrise au un farmec aparte și îmi place cum această carte se concentrează pe scrisorile pe care și le-au trimis în timp ce el era în armată.” – Maria

„Cea mai frumoasă și sfâșietoare poveste de dragoste militară pe care am citit-o vreodată. O adevărată lovitură pentru suflet, dar într-un mod care te face să simți că, în ciuda durerii, există o frumusețe rară în iubire. M-a purtat într-o călătorie emoțională imensă, aducând cuvinte ca onoare, sacrificiu, datorie și curaj—crezul unui soldat și al tuturor celor care au avut curajul de a lupta pentru ceva mai mare decât ei înșiși—la viață, cu o intensitate care m-a frânt și m-a reparat în același timp.”— Diana P.

„Dureros de emoționantă și dezarmant de sinceră, „O ultima scrisoare” este o poveste de dragoste care îți sfâșie inima – un carusel al emoțiilor ce te ridică pe cele mai înalte culmi și te aruncă în cele mai adânci abisuri.” – Ioana V.