O moarte foarte usoara

În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat al mamei autoarei, al cărei portret cu lumini și umbre devine o efigie a demnității pe drumul către deznodământul inexorabil. Metafizică și mundană, tandră și necruțătoare, revoltată și împăcată, privirea fiicei descoperă în sfârșit, în clipa despărțirii, ființa complexă a mamei.

Internată cu o fractură de col femural, mama lui Simone de Beauvoir primește, după acest prim diagnostic, vag îngrijorător, altul, implacabil, care o condamnă la agonie. Cu o precizie chirurgicală care nu exclude o imensă sensibilitate, fiica descrie declinul și neputința mamei, meandrele reacțiilor acesteia în fața bolii, pendularea între curaj și teroare, demnitatea păstrată în ciuda suferinței. Dar și solidaritatea dintre autoare și sora ei, devotamentul, tandrețea și compasiunea față de mama pe care abia acum o descoperă în întreaga ei vulnerabilitate.

Acesta este, de fapt, și un moment de reflecție și de reconsiderare a relației conflictuale cu mama, căreia Simone de Beauvoir îi reproșase constant moralitatea burgheză și religiozitatea, în timp ce ea, la rândul ei, era blamată de mamă pentru libertinaj și ateism, defecte care îi diminuau incontestabila valoare intelectuală. În aceste clipe în care sunt permanent alături, între ele survine o înțelegere profundă, iar armistițiul lor lasă loc păcii depline.