În limba română există o expresie foarte frumoasă: „a da în mintea copiilor”. Despre Marinela Opriș se poate spune cu îndreptățire că „a dat în mintea pisicilor”. Ceea ce, dacă ar fi să-l credem pe Jules Renard, anume că pisica este „maxima reușită a lui Dumnezeu”, nu e rău deloc. Lumea descoperită pas cu pas prin ochii pisicilor e nițel stranie: e dominată de „umani” prinși în tot felul de ritualuri de neînțeles, care au blănuri detașabile și călătoresc în „ființe” cu patru sau cu două roți. Oricum, sensul vieții „umanilor” este de a asigura adăpost și hrană pentru pisici, căci, vorba lui Dave Barry, „câinii au stăpâni, pisicile au slugi”. Dacă ar fi apărut ceva mai devreme, fără îndoială că Șerban Foarță ar fi preluat fără ezitare fragmente din cartea Marinelei Opriș în Mic tratat de pisicologie, care este un splendid imn închinat pisicii. În ce ne privește, nu putem decât să adăugăm numele autoarei pe lista cu oameni civilizați, fiind noi întru totul de acord cu George Bernard Shaw: „Om civilizat ești numai în măsura în care înțelegi pisica”. (Ion Mureșan)