La spartul targului. Interviuri si 75 de dedicatii de la Arghezi la Zub

Frumos este că am fost şi am rămas copii. Grav este că murim în fiecare zi, minţindu-ne că trăim, când de fapt ne amăgim cu aceeaşi candoare infantilă. Abia la urmă se trage cortina piesei, de regulă tragi-comică. Noroc este că eu cred că repertoriul e mai bogat şi c-avem bilete de favoare asigurate. Nu cred în moarte. [...] Nu sunt un habotnic, dispus să cred, legat la ochi, în cele văzute şi nevăzute. Dar mi s-a întâmplat s-asist la incredibile fenomene paranormale, care m-au convins că trăim în universuri paralele. [...] Aşadar, nu cred în moarte! […] Sufleteşte sunt pregătit s-o întâmpin fără nelinişti, fără să mă laud că-i simt lipsa. Ca la toate operaţiile, de care am mai avut parte, mă tem doar de dureri. Având noroc în viaţă – de n-o fi înger păzitor –, mă rog de-un subit. (Niculae Gheran) Lucrarea de faţă a avut ca punct de plecare o serie de interviuri realizate în ultimii doi ani (2019-2020) de Virgil Raţiu cu Niculae Gheran, „ultimul mare editor” (căruia literatura română îi este, ar trebui să-i fie, profund recunoscătoare), prozator cu har, dar şi om al cetăţii. Dialogurile celor doi autori, apărute în câteva publicaţii culturale, au fost completate, în cel de-al doilea capitol (Addenda), cu şase interviuri mai vechi din multele „taifasuri” purtate în timp de Niculae Gheran cu diverşi interlocutori. (Facem precizarea că restul interviurilor pot fi consultate în Niculae Gheran, Rebreniana, I-II, Editura Academiei, 2017.) În ambele secţiuni, ordonarea textelor s-a făcut după criteriul cronologic, considerat cel mai adecvat într-un asemenea demers. Operată cu multă parcimonie, selecţia dedicaţiilor celor 75 de personalităţi a urmărit evidenţierea mai multor aspecte, dintre care unele mai puţin cunoscute, legate de activitatea celui căruia i-au fost oferite – istoricul literar, editorul, scriitorul Niculae Gheran, în încercarea de a-i schiţa un portret mai altfel. Desigur, nu au fost omise nici cele ce ţin de domeniul relaţiilor interpersonale, uneori câteva rânduri pe o pagină de titlu scoţând la iveală legături surprinzătoare. Lucrurile mai puţin ştiute, ocultate într-un fel de activitatea eclatantă de editor al operei rebreniene, iar în anii din urmă de cea de prozator „păgubaş”, se leagă de contribuţia sa decisivă la elaborarea unor instrumente de lucru esenţiale – biobibliografii, dicţionare, enciclopedii, cataloage –, unele de pionierat pentru istoria noastră literară. În toate cazurile, Niculae Gheran a preferat să se retragă, în cel mai bun caz, în spatele unei notiţe din caseta tehnică a volumului (de tipul coordonare redacţională şi lexicografică), dacă nu chiar într-un anonimat total. Numai recunoaşterea exprimată în dedicaţii vine să facă oarecum cuvenita dreptate. Ordonarea dedicaţiilor a urmat criteriul alfabetic, antologatorul asumându-şi uşoara abatere de la început ce-l plasează pe Tudor Arghezi în capul listei. (Rodica Lăzărescu)