Karlsson de-pe-acoperis

- Am chef de putintica distractie, zise Karlsson ceva mai tarziu. Hai sa dam o raita pe acoperisurile din apropiere, gasim noi ceva de facut pe-acolo!

Fratiorul primi cu bucurie. Il lua pe Karlsson de mana si iesira impreuna pe acoperis. Incepuse sa se insereze si totul era atat de frumos - vazduh azuriu, cum numai primavara aduce, case invaluite in mister, cum doar la apus poti vedea. Jos, in parcul in care Fratiorul se juca zi de zi, luceau tainice umbre verzi, iar miresmele plopului din curte se ridicau pana sus, pe acoperis.

Era o seara minunata, numai buna pentru plimbari pe acoperis. Prin ferestrele deschise razbateau de pretutindeni atatea zgomote, murmure si freamate: oameni sporovaind, copii razand, prunci care plangeau, clinchet de portelan dintr-o bucatarie invecinata, unde cineva spala vasele, un scheunat de catel si un pian zdranganind. Undeva, pe strada, se auzi paraitul unei motociclete, apoi tropaitul unui cal inhamat la o caruta - trop, trop, trop rasuna pana sus, pe casa. 

- Dac-ar sti lumea ce frumos e pe acoperis, n-ar mai merge nimeni pe strada! zise Fratiorul. Tare-mi mai place!

- Daaa, si palpitant, nu mai zic! spuse Karlsson. Ca poti sa cazi oricand. Sa-ti arat cateva locuri unde gata-gata sa cad, de fiecare data.

Casele erau asezate atat de aproape una de alta, ca puteai cu usurinta sa sari de pe un acoperis pe altul. Si, cu atatea cornise ciudate si poduri, hornuri, colturi si unghere, cum sa te plictisesti?! Era palpitant, intocmai cum spusese Karlsson, tocmai pentru ca, ici si colo, gata-gata sa cada. De pilda, intr-un loc, golul dintre doua case era destul de mare si Fratiorul fu cat pe-aci sa pice cand ii aluneca un picior, dar Karlsson il prinse la timp.