Invierea

Inviereaeste ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu intreruperi un deceniu intreg.Povestea este inspirata de un caz real din epoca. Pe cind isi face datoria ca jurat intr-un proces dificil, printul Nehliudov o recunoaste in prostituata acuzata de crima si jaf pe slujnica nevinovata de care se indragostise in adolescenta si pe care a sedus-o ceva mai tirziu. Atunci cind femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-si mai poate urma traiul luxos si lipsit de griji, ci decide sa renunte la tot si s-o urmeze, pentru a o salva cu orice pret, potolindu-si astfel chinuitorul sentiment de vinovatie pentru soarta ei tragica.Inviereaeste un tablou vast al Rusiei de sfirsit de secol XIX, in care imaginea celulelor mizere de inchisoare se suprapune cu bogatia stralucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezinta in acelasi timp o critica plina de indignare la adresa sistemului de guvernamint, a justitiei si a Bisericii.Fragment din romanul "Invierea" de Lev Tolstoi:“Una dintre cele mai obisnuite si mai raspandite prejudecati este aceea ca fiecare om are datele lui bine determinate: este bun, rau, destept, prost, energic, apatic etc. Oamenii nu sunt asa. Putem spune despre un om ca e mai mult bun decat rau, mai degraba destept decat prost, mai degraba energic decat apatic sau invers; ar fi insa neadevarat sa spunem despre un om ca este bun sau destept, iar despre un altul ca este rau sau prost. Cu toate acestea, noi impartim oamenii in acest fel. Si gresim.Oamenii sunt precum raurile: apa este la fel in toate si peste tot, dar fiecare rau e cand ingust, cand repede, cand larg, cand domol, cand limpede, cand rece, cand tulbure, cand cald. Asa si oamenii. Fiecare om poarta in el germeni ai tuturor insusirilor omenesti si uneori le da la iveala pe unele, alteori pe altele si deseori nu-si seamana deloc siesi, ramanand totusi unul si acelasi. La oameni, aceste schimbari sunt deosebit de bruste. Nehliudov apartinea acestei categorii. Schimbarile acestea aveau la el atat cauze fizice, cat si sufletesti. O astfel de schimbare se petrecea cu el acum.Sentimentul acela de triumf al innoirii si de bucurie, pe care il incercase dupa proces si dupa prima intalnire cu Katiusa, disparuse complet si, dupa ultima intalnire, ii luase locul o spaima, chiar o repulsie fata de ea. Hotarase ca nu o va lasa si nu si ca nu-si va schimba hotararea de a se casatori cu ea, numai sa vrea ea acest lucru, dar ii venea greu si era chinuit.In ziua urmatoare vizitei la Maslennikov, se duse din nou la inchisoare s-o vada pe Katiusa.Directorul ii permise vizita, dar nu in cancelarie si nici in incaperea pentru avocati, ci la vorbitorul pentru femei. Cu toata bunavointa lui, directorul se arata mai rezervat cu Nehliudov decat inainte; probabil ca discutiile cu Maslennikov avusesera drept urmare impunerea unei prudente mai mari fata de acest vizitator."