Flash-uri din sens opus

Texte neaoșe și sincere care îți merg direct la suflet. Cu bune și cu rele din viața reală, profesională dar și personală a unui polițist. Despre sistem, unele spuse direct, altele care se înțeleg din context. Deși scrisă simplu, direct și la subiect, conține idei fundamentale pentru poliție - cum ar fi că prevenția ar trebui să fie mai importantă decât pedeapsa sau că copii trebuie să crească cu o imagine bună despre poliție și să știe să poată apela la polițiști când au nevoie.

Am avut aceeași senzație ca și cum aș fi stat cu cineva de povești, la o cafea în oraș, sau seara, pe un scaun lângă o cabană. Exact ca într-o situație de genul, nu toate poveștile au o însemnătate sau un adevăr ascuns. Unele nici nu sunt așa de importante încât să le ții minte, dar altele pot avea ascunse mici vorbe/adevăruri.. Adevăruri care pot să te ajute într-o anumită latură a vieții unde nici nu te gândeai că ai nevoie de ajutor.

Este o lectura simpla si placuta. Se observa ca autorul este incepator dar pe masura ce avansezi in lectura, observi ca acesta se perfectioneaza. Lasand la o parte sarmul personal, dl. Godina are cativa asi in maneca ce ii pot rezerva un loc bun in noua generatie de scriitori: umorul, dezinvoltura si spiritul de observatie vizavi de societatea contemporana.

A fost cartea perfectă din jurul schimbării anului. Am râs cu poftă în metrou, de simțeam că se uită oamenii la mine. Am lăsat cartea din mână după „Iubire, drame, tragedii” și nu m-am îndurat s-o mai apuc până a doua zi, târziu. Am încheiat-o într-o notă de optimism și corectitudine. La unele povestioare râzi zgomotos, la altele ți-e ciudă, la altele te întristezi. Limbajul e colorat, simplu, din popor - nu vă așteptați la cine știe ce stil literar, deși scrisul e îngrijit și jucăuș, iar exprimarea curată, firească. Una peste alta, avem nevoie de mai mulți oameni în stare să fie corecți și demni în fața nedreptăților mai mici sau mai mari cu care se confruntă. Și oamenii ăștia suntem noi.

De mult nu am mai răsfoit un blog cap-coadă atât de repede! Oh, wait.

Unii zic ”momente și schițe”. Alții zic ”blogăreală”. Eu zic ”publicații”, pentru că ceea ce a scris Godină nu are cum să intre în nicio altă categorie decât ”cărți”, de unde și numele des vehiculat de ”cartea lui Godină”. Nu e rău, pe alocuri e sclipitor, dar impresia generală e că are potențial mare, însă e un diamant clar neșlefuit. Aș fi interesat de ceva mai complex scris de el, pentru plăcerea lecturii, nu pentru trăirea superficială pe care ți-o dă o poveste scurtă, care dispare imediat ce începe alta. Iar finalul e fix ca motivul pentru care elefantul are coadă, să nu se termine brusc. Patru stele pentru faptul că m-am regăsit mult în locuri și evenimente, ridicându-i valoarea sentimentală. Plus că e genul de carte care invită masele (ca să fiu indulgent) să mai intre și în librării.