Fiica ascunsa

Senzațional este că, pe măsură ce urmăreşte cu empatie extremele personajelor sale, stilul lui Ferrante răzbate dincolo de orice limită, nerăbdător parcă să ducă fiecare gând până la concluzia sa cea mai radicală şi, înapoi, până la punctul cel mai radical în care a prins contur. Lucrul acesta este evident în curajul cu care naratoarele femei vorbesc despre copii şi maternitate. - James Wood, The New Yorker O meditație profundă şi emoționantă asupra condiției de femeie şi mamă. Leda, o profesoară de literatură engleză, divorțată de multă vreme, rămâne pentru prima oară singură după ce fetele sale, de-acum mari, pleacă în Canada, să locuiască împreună cu tatăl lor. Convinsă că va fi copleşită de singurătate şi de un sentiment de inutilitate, Leda găseşte în schimb o libertate la care nu îndrăznise să se gândească. Această libertate însă, se transformă într-o necruțătoare introspecție provocată de întâlnirea cu o familie gălăgioasă într-un sătuc din sudul Italiei, unde Leda pleacă într-o mică vacanță. Astfel, povestea unei femei care se redescoperă pe sine devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul. Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în aşa-numita „Febră Ferrante". Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie. Când citeşti un roman al Elenei Ferrante te simți ca şi cum Kafka ar fi scris un roman în care Gregor Samsa nu se transformă într-un gândac, ci devine conştient fără încetare de identitatea sa de insectă, descoperind metafore ale acestei identități peste tot în jurul lui. - The Guardian Deşi în romanele Elenei Ferrante spațiul şi timpul sunt bine precizate, referințele externe sunt atenuate, lăsând locul mişcările subtile, intime, din subterană ale gândurilor şi emoțiilor. - Harper’s Magazine Cred că un cititor adevărat nu caută chipul fragil al autorului în carne şi oase, ci mai degrabă fizionomia brută pe care o conține fiecare cuvânt. Elena Ferrante