Cărţile Ludmilei Uliţkaia s-au tradus până în prezent în peste treizeci şi cinci de ţări şi i-au adus un număr impresionant de premii şi distincţii literare.

În aceste povestiri excepţionale, Ludmila Uliţkaia oferă un tablou al vieţii ca atare, cu luminile şi umbrele ei, cu micile şi marile ei comedii şi drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, vieţile mărunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvăluie întotdeauna adevăruri adânci ale existenţei. Între acestea, faptul că în dragoste, în credinţă, ba chiar şi în preajma morţii, oamenii îşi păstrează întotdeauna acea undă de seninătate şi acea ironie care constituie omenescul însuşi.

„Fetiţele e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea“, spune Ludmila Uliţkaia despre volumul său. La fel ca oamenii de la începuturile umanităţii, copiii sunt cruzi şi inocenţi deopotrivă. O arată cu prisosinţă în aceste povestiri rivalitatea dintre două surori gemene, care se încheie tragic; competiţia dintre eleve pentru ocuparea poziţiilor fruntaşe, al cărei derizoriu li se dezvăluie abia când întâlnesc adevărata suferinţă; sau explorarea cu accente comice a erotismului, în varianta sa infantilă, pli-nă de întrebări fără răspuns şi de „certitudini“ fără drept de apel.

„În Rusia, femeile sunt socotite partea cea mai bună, mai nobilă a societăţii, şi asta am încercat să arăt în cărţile mele", spune Ludmila Uliţkaia într-un interviu. Într-adevăr, aproape toate eroinele sale sunt femei, surprinse în cele mai diferite momente ale existenţei. În Rude sărmane însă, poate mai mult ca în alte volume, femeile îşi trăiesc viaţa intens şi parcă desprinse de tot ce se petrece în jurul lor. Dar, chiar dacă întâmplările mărunte le absorb întreaga fiinţă, ele sunt în stare să iubească în chip sublim, dar şi ridicol, să creadă în ceea ce e mai înalt, dar şi în ceea ce se dovedeşte derizoriu, să-şi suporte cu stoicism, dar şi cu umor sărăcia şi bolile.

„Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viaţă. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi să le pun în pagină, ci locuiesc în scrierile mele.“ (Ludmila ULIŢKAIA)