Dincolo de Mănăstirea Nebunilor e un roman puternic. Victor Ravini recurge la tehnicile vechilor narațiuni persane și indiene și le adaptează fluxului său romanesc, uneori, de un calm desăvârșit, alte dăți imitând curgerea imprevizibilă a unui râu de munte, cu pante abrupte, urcușuri neobișnuite și blânde unduiri spre ascunzișuri nebănuite. Un roman dens. Uluitor. Straniu. Protagoniștii protagoniștilor? Securitatea și aurul. Securitatea, cu toate meandrele, culoarele și subteranele ei, folosite de unii pentru parvenirea ce păstrează un rictus adâncit față în față cu meritocrația. Aurul răstoarnă destine, incită la crimă și, adeseori, la punerea în paginile vieții unora dintre personaje a unor scene ce pendulează între dramatic, grotesc și scabros. Romancierul se află în posesia dexterității de a schimba iute registrul, urcând mica lume mare rătăcită printre serpentine mai senine uneori, alte dăți pline de un umor puternic, eliberator – pauze de respiro necesare atât scriitorului, cât și lectorului.

Inserțiile de extracție biografică sau plonjeurile erudite imprimă discursului forță și un surplus de culoare. Iar răsturnările de situație rareori te găsesc pe deplin pregătit, încât renunți la tot ce aveai de făcut și nu mai lași cartea din mână. O carte citită dintr-o respirare. Reiau, aici, două caracteristici emise la adresa poeziei mele, care se potrivesc mănușă acestui roman de referință: tulburător și universal. / Aura Christi