Steaua și‑a urmat prin ani un același curs, ca publicație și de exigență și de spirit independent, în post‑modernism; o libertate care a presupus și proliferarea publicațiilor literare, și despărțirea lor, până la un punct, de un cititor neliterat. Va fi bine ca ea să‑și păstreze un statut de atelier literar, de creație, prin scrisul redactorilor și al colaboratorilor externi, și în viitor. Să ducă mai departe un crez într‑un echilibru, dacă am vorbi de poezie, între faptul trăit și faptul imaginat, sau între un apolinic și un dionisiac – să ne amintim, cu acești termeni, și de poetul Lucian Blaga, nu numai al traducerilor ci și al poeziei originale, cu care l‑am publicat, prima dată, timp de un an, anul 1960, în toată România literaturii, numai noi. Ca un omagiu, atât scriitorilor steliști care nu mai trăiesc, sau trăiesc prin scris, cum și colaboratorilor Stelei, toți, de ieri şi de azi, într‑o aceeași lucrare. Și, de asemenea, cititorilor ei de ieri și de azi. (Aurel Rău)