Batranii. Domeniul Stanislas

Cartea este despre niște bătrâni; despre evoluția și zbaterile lor, de a depăși obstacolele și greutățile din societate, și nu numai atât, dar de a le trece cu oarecare nonșalanță, căutând să se comporte la fel ca niște oameni în forță, mascând realitatea. Pe parcursul narațiunii, vârstnicii se arată ipocriți, josnici, subiectivi și nedrepți, dar și curajoși uneori, aruncându-și în luptă toate forțele reușind să se manifeste ca niște oameni tineri, în ciuda părului alb și a ridurilor de pe obraji. Au bravat în fața unor femei tinere, reușind uneori să păcălească soarta. Au participat la concurența din societate pentru a atinge diferite performanțe. Chiar pe la începutul romanului, are loc o scenă dintr-un local, unde niște bătrâni îmbrăcați elegant, se apucă să danseze kazacioc, pentru a împresiona niște femei. Aspectul figurilor lor îmbătrânite a contrastat cu mișcările rapide și energice. Personajul principal nu este un bătrân, dar are prieteni numai niște vârstnici mult mai în etate; Stanislas – 68 de ani, Herman – 69 de ani și alții. Ei intră în conflict cu primarul Zelinski, un individ egoist și incorect, corupt și lipsit de empatie, preocupat mereu de aranjamente și afaceri dubioase. Stanislas era proprietarul unor clădiri și a unui teren dintr-o zonă mărginașă a capitalei, și adunase acolo o mulțime de oameni cam de condiție proastă, pentru a le da de lucru și a urmări ca ei s-o ia pe căi mai bune. (Domeniul Stanislas). La un moment dat, niște motocicliști iau în derâdere un bătrân om fără căpătâi, Chiril. „Deodată o piatră m-a lovit în umăr; concomitent, o altă piatră i-a atins lui Chiril vârful capului. A urmat o ploaie de pietre, care din fericire nu ne-au mai atins. Dintr-un tufiș au ieșit trei tineri cu aspect de motocicliști, care râdeau de se prăpădeau. Făceau haz de Chiril, îl arătau cu mâna și izbucneau în hohote. Băieții aveau tatuaje pe brațele goale și erau rași în cap, având câte o meșă de păr ca la samurai. Am sărit de pe bancă părăsindu-l pe vagabond și îndepărtându-mă puțin. Derbedeii nu mi-au băgat în seamă mișcarea, continuând să se concentreze asupra lui Chiril. În mâinile lor apărură niște cravașe cu care l-au lovit pe omul străzii. Pe obrazul sărmanului apăru o crăpătură sângerândă, ca o tăietură de brici. Chiril se ridică în picioare și strigă cu o voce puternică și puțin cântată, cum folosesc preoții în biserici: – Opriți-văăăăă! Nelegiuiții nu s-au oprit. L-au lovit cu și mai mare furie, provocându-i răni usturătoare. În timp ce-l maltratau, huliganii râdeau de li se vedeau dinții albi, de carnasieri. L-am văzut pe Stanislas apropiindu-se în fugă, pe alee. Chiril se ridică în aer, ca un actor propulsat în sus de pe o rampă de filmare. Numai că el nu avea nicio platformă dedesubt, plutea pur și simplu. Se ridică vreo trei metri, atât cât nu mai putea fi ajuns nici cu mâinile întinse. Agresorii rămaseră cu gesturile neterminate, privind cu gurile căscate, în sus. Apoi, se dădură cu spatele, ca și cum un vânt puternic s-ar fi iscat contra lor. O luară la fugă.” Emoțiile personajelor sunt intense și la baza lor stau drame existențiale, puterile, în care raționamentul este un element necunoscut și instinctele primare au întâietate. Perspectiva ideologică propusă de autor se bazează pe un strat generos de ironie și sarcasm care condimentează ambivalența personajelor și care trage un semnal de alarmă privind probleme și subiecte delicate: corupția, cenzura, nepotismul. / Angela Șerban Romanul poate fi interpretat sub forma unei alegorii a declinului valorilor tradiționale într-un univers al globalizării și digitalizării fulminante, a disoluției naturaleții și inversării polilor autorității, cum se întâmplă, de pildă, în imaginarul din romanele lui Witold Gombrowicz. /Sânziana Maria Stoie