Spulbera-ma. Seria Atingerea lui Juliette Vol.1

💓

Sunt abia la a doua carte din serie.. recunosc, am citit mult mai repede prima carte fata de cea actuala. Imi plac mult momentele cand personajul principal are acele trăiri si cuvintele pe care autoarea le foloseste si meditațiile asupra vietii. Nu stiu daca o sa Imi placa seria pertotal, sper sa nu tragă de acțiune, dar pe moment prima carte si jumatate din a doua sunt ok.

O distopie convingătoare cu multe momente alerte și răsturnări de situație. Ar putea fi lectura ideală.

Premisa romanului este simplă dar este una destul de greu de evitat de autori, pentru că este ceva ce istoria ne-a învățat se poate întâmpla atât de ușor: actualii conducători, folosind o instituție de tip guvernamental, Restaurația, prin promisiuni false, au dat oamenilor speranță și și-au asigurat puterea. Apoi au dezvăluit adevărata lor natură.

Spulberă-mă e o distopie fascinantă, o poveste interesantă și captivantă, o carte pe care nu o poți lăsa din mână de la primul până la ultimul rând. Acțiunea și ideea cărții m-au dus cu gândul la filmele The X-Men, cu personaje spectaculoase, înzestrate cu puteri paranormale, iar lumea descrisă aduce cu cea din Jocurile foamei.

Să încep cu începutul. Modul de scriere al autoarei a fost foarte complex, enervant pe alocuri (mai ales la început când nu prea îl înțelegeam), dar foarte poetic în același timp. Mi-a plăcut faptul că a reprezentat sentimentele lui Juliette foarte bine prin repetițiile ei, se simțea că ea nu era cu toate țiglele pe casă. O altă chestie care mi s-a părut interesantă au fost tăieturile când ea gândea ceva ce nu voia să fie adevărat, când nega anuminte lucruri. Mi s-a părut foarte interesant modul în care a fost scris tot romanul.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, la început a fost putin monotonă pentru faptul ca actiunea s-a petrecut într-un singur loc. Momentul preferat din acest volum a fost atunci când Adam evadează împreună cu Juliette din mâinile lui Warner.

Mi-a adus aminte cumva de Divergent. Nu neaparat prin actiune, dar prin sentimentele pe care le-am avut pe parcursul lecturii. Mi-era dor de o distopie cumva previzibila, dar totusi originala.

“Picăturile de ploaie sunt singurele care îmi amintesc că norii au bătăi de inimă. Și că și eu am.”