În nordul extrem al Suediei, un tânăr rămas fără părinți își caută locul în ordinea simplă a lucrurilor: o casă modestă în coasta muntelui, un șorecar, un ochi de elan, o mlaștină și câțiva săteni ale căror dușmănii mocnesc nerostite. Apoi, o carte. Un metru de cărți. Literatura îl scoate din ritm, îl seduce și îl acaparează, deschizându-i orizonturi, dar și dorințe pentru care satul său a devenit prea mic. Își va găsi însă tânărul cu suflet bătrân locul în marele oraș? Cu un stil oral care îmbină suedeza cu meänkieli și finlandeza, Voia mea e un fir de iarbă își poartă cititorul prin boema Stockholmului ca printr-un alt sat cu ierarhii și rivalități ascunse. Din perspectiva celui care nu aparține, romanul schițează cu inocență și onestitate lumea elitelor culturale: senzația de impostură, distanța emoțională, pustiul și lipsa de sens. În urmă rămâne locul unde omul era indispensabil, dar unde exploatarea minieră schimbă neîncetat contururile. Mai poate exista un „acasă”? Minimalist și neliniștitor, ferindu-se să judece, romanul lui Mattias Timander le vorbește tuturor celor care trăiesc între lumi fără să știe exact unde aparțin.