Transportul pianului pe scări a prilejuit și geniului comic burlesc al cinematografului mut momente de neuitat. Titlul sub care apar adunate laolaltă articolele de critică literară ale lui Marin Sorescu trebuie înțeles și așa.Opiniile creatorilor în materie de artă poartă o pecete personală foarte apăsată și nici acestea din urmă nu contravin regulii. În ele recunoaștem îndată hazul inconfundabil al autorului ciclului La lilieci.Criticul, sub această înfățișare, ciocnește pianul de toți pereții, ca în faimoasele filme mute ale studiourilor Keystone. Dacă instrumentul e bun, scoate țipete armonioase și demonstrația calității lui se realizează astfel în chip spectaculos. Dacă nu, această critică „prin șocuri“ se vădește încă o dată salutară. Dă gata o operă debilă, spre amuzamentul general.Tonul glumeț nu afectează deloc justețea sentințelor, aproape întotdeauna inteligente și profunde. Practic, joaca e ca să ne ia ochii, în realitate avem de a face cu o critică foarte serioasă care are și avantajul că produce delicii la lectură. Puține pagini atât de inspirate am citit pe marginea unor autori dificili cum sunt Borges, Michaux, Cioran, Voiculescu, Noica sau G. Călinescu. Unde mai pui că Marin Sorescu îndrăznește chiar să ia peste picior persoane cu multă trecere și gazetă săptămânală la poruncă.Ovid S. Crohmălniceanu În aceeași serie au mai apărut:Setea muntelui de sareTrei dinți din fațăSonete