Trenul

După o serie de romane parabolice, prin intermediul cărora a forat în adâncimile condiției umane, Gabriel Chifu propune o investigație de tip cvasidetectivistic pornind de la o metaforă: aceea a căii infinite, a căutării care, finalmente, se dovedește a fi o negare radicală a libertății individului de a-și desena și domina propriul destin. Autorul propune o intrigă alertă, cu neașteptate răsturnări de situații, generate de comportamentul unei tipologii umane diverse, contradictorii, purtătoare ale unor mistere întunecate. Într-un proces de necontenită înnoire a mijloacelor sale de expresie – în cazul de față domină analiza psihologică și violența perversă de inspirație gotică –, Gabriel Chifu își reconfirmă statutul de prozator de prim rang al literaturii române de azi. Trenul este vehiculul în care ne-am putea oricând trezi îmbarcați oricare dintre noi, fie de bunăvoie, în căutarea aventurii, fie aspirați cu brutalitate de ventuzele carnivore ale fatalității.

MIRCEA MIHĂIEȘ

Mai toate romanele lui Gabriel Chifu revendică o miză majoră, un proiect amplu care vizează o întreagă epocă în ceea ce ține de partea ei de umbră, de ascunsul ei, de ceea ce este revelat abia la anamneză: un adevăr profund, tulburător și inconvenabil. Urcat în trenul de plăcere al utopiei unei microarmonii după model belle époque, îndreptându-se către o Eladă înconjurată de nimbul unei purități partajate între idee și morală, scriitorul angajat, la propriu, pentru a scrie cronica de compartiment a celor care-i sunt tovarăși de călătorie, coboară în plină distopie din trenul care a devenit unul al istoriei. Fiecare stație, fiecare oprire instituie, într-o succesiune care prinde viteză, o nouă versiune a realului, o altă perspectivă, alte interogații. Pretextul de care se folosește romancierul devine cadrul pentru o parabolă politică și deopotrivă pentru o artă a romanului, a propriilor romane, focalizată pe nașterea personajului din imensul contradictoriu și inepuizabila ambiguitate a ființei umane, mergând, cu o sintagmă a lui Milan Kundera, „până la capătul problematicii sale existențiale“. Precum trenul de noapte din filmul Europa al lui Lars von Trier care traversa o Germanie devastată de război, Trenul lui Gabriel Chifu te poartă printr-o Balcanie contradictorie și paradoxală, în care timpul curge altfel, sintetizând o întreagă problematică istorico-politico-mentalitară a colțului de lume în care ne aflăm.

ANGELO MITCHIEVICI

GABRIEL CHIFU (n. 1954, Calafat), poet şi prozator. Autorul volumelor de poezie: Sălaş în inimă (1976), Realul eruptiv (1979), O interpretare a Purgatoriului (1982), Lamura (1983), Omul nețărmurit (1987), Povestea țării latine din Est (1994), La marginea lui Dumnezeu (1998), Bastonul de orb (2003), Lacătul de aur (antologie, 2004), O sută de poeme (2006), Însemnări din ținutul misterios (2011), Ploaia trivalentă (antologie, 2015), Papirus (antologie, 2015), Elegia timpului (2018), O viață. Pagini dintr-o epopee efemeră (2020); respectiv al volumelor de proză: Unde se odihnesc vulturii (1987), Valul şi stânca (1989), Maratonul învinşilor (1997), Cartograful puterii (2000), Povestirile lui Cesar Leofu (2002), Visul copilului care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme sau Invizibilul (2004), Relatare despre moartea mea sau Eseu despre singurătate (2007), Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită (2009), Punct şi de la capăt (2014), Ploaia de trei sute de zile (2017), În drum spre Ikaria (2019).