Patoche şi fratele său mai mic sunt lăsaţi de părinţi în grija unor prietene ale familiei, femei care de care mai stranii, frecventate de tot soiul de oameni care în permanenţă par să ascundă ceva sau să se ascundă. Copiii, însă, privesc fascinaţi această lume a criminalilor şi hoţilor, pe care o bănuiesc fără s-o vadă, şi mai ales fără să înţeleagă amărăciunea propriei situaţii. Scris din perspectiva micului Patoche, dar subtil până la imperceptibil şi de o acuitate neobişnuită a observaţiei, romanul spune o altă, mai tristă, poveste a copilăriei, despre un personaj care caută să-şi precizeze, ca Proust, geografia propriului trecut, însă cu întrebări fără soluţie, căutări în impas şi o lume a memoriei unde doar absenţa are, în mod paradoxal, substanţă. „Mai e nevoie să mai spunem că Suspendarea pedepsei este o nouă minune a literaturii contemporane?“ Le Nouvel Observateur