Radical diferita de egoism si blamata pe nedrept de gandirea comuna, iubirea de sine a devenit, in cursa nebuna a zilelor noastre, un gest necesar si un antidot pentru autohartuire. Sarmant in stil si incomod in discurs, Fabrice Midal o demonstreaza.

Narcis nu mai este tanarul vinovat de a se fi indragostit de el insusi, ci devine model pentru fiinta care invata sa se intalneasca, sa se respecte si sa aiba incredere in sine. Surprinzatoarea interpretare a mitului propusa de Fabrice Midal asaza vechea poveste in perspectiva contemporana si ni se potriveste de minune. Pentru ca desi o iluzie tenace si general impartasita pare sa afirme contrariul, numai fiind narcisisti, adica impacati cu noi insine, putem sa dezvoltam legaturi autentice cu ceilalti.

Sic, sarmant si iconoclast, proful de meditatie a la francaise revine cu un nou eseu luminos si provocator. Midal se plimba relaxat printre poeti si filozofi antici, ganditori iluministi si psihanalisti ai secolului al XX-lea, zdruncinand cu inspiratie gandirea dominanta. Filozofia lui de buzunar se dovedeste neasteptat de profunda si nu uita sa condimenteze cunoasterea cu savoare, asa ca poate fi citita pe nerasuflate in metrou sau intr-o binemeritata pauza pentru felia de tort. Caci, apropo: intre tort, cireasa si narcisism exista o stransa legatura...